Prezentare
Prezentarea Facultății de Drept, USM

Facultatea de Drept a fost fondată în anul 1959 și având o bogată tradiție în cadrul învățământului juridic din Republica Moldova, în prezent este una dintre cele mai mari facultăți existente în cadrul Universității de Stat din Moldova. Cu eforturile cadrelor didactice de la Facultate se pregătesc specialiști în toate domeniile dreptului din Republica Moldova. Mediu prielnic al materializării viselor viitorilor juriști îl constituie clădirea în care aceștia studiază, care nu are doar un aspect ahitectural și o aranjare spațial - volumetrică utilă, dar și un trecut istoric deosebit.

 Istoricul clădirii date este strâns legat cu evoluția generală a învățământului în spațiul moldovenesc, clădirea fiind construită pentru seminarul teologic de la Chișinău din 1 septembrie 1877, și ulterior fiind apreciată ca una din cele mai frumoase și înalte clădiri din oraș. În 1946 clădirea a intrat în posesia Universității de Stat din Moldova și a fost renovată conform prevederilor legale privind restaurarea monumentelor istorice în 2016.

Monument de istorie și arhitectură de categorie națională, Nr.239 - Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, este amplasat la intersecția străzilor Mitropolit Bănulescu Bodoni și Mihail Kogălniceanu si este parte al Complexului de clădiri ale fostei Școli teologice - Biserica  ,,Întâmpinarea Domnului" 1880. 

 

 

 

Noutăți și evenimente
Workshop held by the partner of Moldova State University in the project HRLAW, the Republican Youth Centre «Gutta-Club»
Workshop held by the partner of Moldova State University in the project HRLAW, the Republican Youth Centre «Gutta-Club» on combating growth of extremism and discrimination among young people in Moldova 11 June 2019 During the project of  the European Human Rights Law for

13.07.2019       134       
Masa rotundă cu genericul: „Stagiile de practică: realitate şi necesitate".
                 STAGIILE DE PRACTICĂ - ELEMENT AL PROCESULUI EDUCAŢIONAL              Stagiile de practică constituie o parte integrantă a procesului de formare profesională şi asigură realizarea principiilor fundamentale ale procesului de însuşire a comportamentului profesional.              Ca rezultat a

12.06.2019       521       
Conferința internațională cu genericul ”Recunoașterea și Executarea Hotărârilor Judecătorești și Arbitrale Străine: experiența SUA și Republicii Moldova”.
Pe 20 mai 2019, între orele 14:30 – 16:30, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova împreună cu Departamentul Internațional al Asociației Barourilor Americane (American Bar Association – ABA), a organizat Conferința internațională cu genericul ”Recunoașterea și Executarea

05.06.2019       542       
Studentul Facultății de Drept, Corneliu Doni, la stagiu de practică în Suedia
  Experiența la un birou de avocați specializați în sfera arbitrajului internațional e un atu pentru cei care urmăresc să avanseze în acest domeniu. Corneliu Doni, student în anul IV, grupa anglofonă a Facultății de Drept a revenit recent dintr-un stagiu

22.11.2018       1962       
Reconceptualizarea lucrului individual. Educaţia în baza proiectelor, bazată pe rezolvare de probleme.
Reconceptualizarea lucrului individual. Educaţia în baza proiectelor, bazată pe rezolvare de probleme.        La data de 19 noiembrie 2018 Comisia de Asigurare a Calității de la Facultatea de Drept a organizat seminarul de instruire cu tematica: "Educaţia în baza proiectelor,

21.11.2018       1653       
Detalii: Evenimente / Noutăți
Anunțuri
IMPORTANT! Cazarea, în căminele studenţeşti ale USM!  
23.07.2019       32       
ORARUL SESIUNII DE RECUPERARE SEM.II, MASTER, 2018-2019
20.06.2019       409       
Detalii: Anunțuri
aa
Subdiviziuni
Departamentul Drept Internațional și European
Filiera anglofonă
Filiera francofonă

              

Testimonials

Dreptul este un legamânt trainic de pace între oameni. Ceea ce este juridic este si pacific, chiar daca moralmente e evident injust. Francesco Orestano

Nu-ți depăși niciodată drepturile, și ele vor deveni curând nelimitate. Jean-Jacques Rousseau

Justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că a fost exact calculul. Giuseppe Rovani

 
Date de contact str. M. Kogălniceanu, 67, bloc 2
Chișinău, MD-2009
Republica Moldova
E-mail: decanatdrept@gmail.com
© 2019 Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Toate drepturile rezervate.