Prima   /  Infocentru   /  Evenimente / ZIUA AVOCATULUI LA USM
ZIUA AVOCATULUI LA USM
18.09.2018      152             imprimare

 

                                                ZIUA AVOCATULUI LA USM

Prin decizia Congresului avocaților, data de 9 septembrie este declarată Ziua Avocatului. Astfel, cu prilejul sărbătoririi Zilei Avocaturii, la propunerea Barolui Chișinău, la data de 13 septembrie 2018 în incinta Facultății de Drept a fost organizat un eveniment de celebrare a profesiei de avocat. La eveniment au participat avocați, executori judecătorești, administratori autorizați, mediatori, reprezentanți ai mediului academic, studenți.

Evenimentul s-a derulat în două runde și a implicat o activitate de discuții și dialog dintre reprezentanții profesiilor juridice și o ședință de discuții dintre reprezentanții Barolui de Avocați  Chișinău cu membrii Asociației Studenților în Drept.

În debutul evenimentului, decanul Baroului Chișinău, Dorin Popescu, a precizat că nu întâmplător a fost aleasă locația. Și asta pentru că Facultatea de Drept este un "furnizor" valoros de specialiști în domeniul dreptului.

"Rolul avocaturii în societatea noastră este unul fundamental și anume rezidă în a face supremația legii efectivă, în a promova drepturile omului, de a-i ajuta pe cei care au nevoie când apar în calitate de justițiabili, fie pentru a evita un proces de judecată. În fața legii suntem toți egali, dar totuși, în fața unui judecător, mult depinde de faptul cum îți construiești apărarea sau pledoaria. Astăzi, este necesar să avem o justiție modernă, însă o justiție modernă nu se va realiza fără un corp de avocați bine pregătiți, care își văd rostul să contribuie la înfăptuirea actului de justiție", a declarat Dorin Popescu.

Președintele de onoare al Uniunii Avocaților din Moldova, Gheorghe Amihălăchioaie, a precizat că nu a fost simplu să fie instituită Ziua Avocatului, întrucât există Ziua Juristului și mulți colegi s-au opus. Totuși, sărbătoarea a ajuns să fie marcată în data de 9 septembrie.

"Noi suntem cei care acordăm ajutor cetățenilor. Ceea ce se întâmplă astăzi în justiția din Republica Moldova nu a fost niciodată. Numai noi suntem cei care luptăm pentru dreptate", a precizat Gheorghe Amihălăchioaie.

Și președintele Uniunii Avocaților din Moldova, Emanoil Ploșnița, a venit cu un mesaj de felicitare pentru apărători.

"Sărbătoarea este semnificativă. Noi suntem la a cincea aniversare. Prima dată a fost sărbătorită în 2014. Să fiți fericiți cu profesia pe care ați îmbrățișat-o. Profesia de avocat este un dar", a menționat Emanoil Ploșniță.

Mai mult, președintele Uniunii a precizat că a trimis o solicitare către președintele Republicii Moldova ca Ziua Avocatului să fie legiferată printr-un decret, nu doar prin decizia Congresului avocaților.

La rândul său, și decanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Sergiu Brânza, doctor habilitat în drept, profesor universitar a venit cu un mesaj pentru avocați.

"Să fiți profesioniști. Avocatul trebuie să citească printre rânduri, să aibă capacitățile pe care nu le are nimeni. Avocatul, aplicând legea, observă lacunele, ni le arată și, noi, teoreticienii, le completăm", a declarat Sergiu Brânza.

Cu mesaje de felicitare au venit și președintele Uniunii Executorilor Judecătorești din Moldova, Roman Talmaci, Elena Mocanu -  reprezentanta breslei notarilor, deputatul în Parlament și avocat, Adrian Lebedisnschi, dar și consilierul prezidențial, care, la fel, este avocat, Maxim Lebedinschi.

La fel, avocații au discutat cu studenții facultății despre rolul avocaturii şi avocatului în societate, despre calităţile pe care trebuie să le întrunească un avocat ş.a.

În cadrul evenimentului a fost semnat un acord de colaborare între Baroul Chișinău și Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, stabilindu-se ca prioritate în special următoarele direcții de cooperare:

  1. crearea oportunităților de colaborare în elaborarea și publicarea lucrărilor științifice și științifico-practice, la fel și pentru schimbul de publicații;.
  2. facilitatea efectuării stagiilor de practică  de către studenții și masteranzii de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova în cadrul birourilor asociate de avocați și cabinetele de avocat din Baroul Avocaților din circumscripția Curții de Apel Chișinău;
  3. organizarea în comun a conferințelor științifice și științifico-practice naționale și internaționale, meselor rotunde, seminare tematice, colocviilor cu abordarea problematicilor din domeniul dreptului;
  4. participarea la conferințele științifice și științifico-practice naționale și internaționale, mese rotunde, seminare tematice, colocvii cu abordarea problematicilor din domeniul dreptului organizate de una dintre părți;
  5. dezvoltarea programelor de instruire dedicate avocaților;
  6. implicarea în calitate de membri sau consultanți în cadrul comisiilor/consiliilor de profil formate de Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova;
  7. implicarea a în cadrul activităților studențești curriculare și extracurriculare (olimpiade, cercuri științifice, mese rotunde, lecții publice, proiecte individuale sau de grup etc.);
  8. dezvoltarea acțiunilor de cooperare cu Școala doctorală de Științe Juridice ce funcționează în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova;
  9. facilitarea reciprocă în realizarea stagiilor de documentare pentru doctoranzi sau tineri cercetători și alte activități de interes comun ş.a. 

 

 

 
Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase
 

              

Testimonials

Dreptul este un legamânt trainic de pace între oameni. Ceea ce este juridic este si pacific, chiar daca moralmente e evident injust. Francesco Orestano

Nu-ți depăși niciodată drepturile, și ele vor deveni curând nelimitate. Jean-Jacques Rousseau

Justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că a fost exact calculul. Giuseppe Rovani

 
Date de contact str. M. Kogălniceanu, 67, bloc 2
Chișinău, MD-2009
Republica Moldova
Tel.: + 373 69 38 00 68 E-mail: decanatdrept@gmail.com
© 2018 Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Toate drepturile rezervate.
Total vizitatori: 744696  | Vizitatori ieri: 552 | azi: 21 | Online: 2