Prima   /  Infocentru   /  Anunțuri / Anunţ pentru studenţii anului IV, Secţia Frecvenţă Zi a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, care sunt invitaţi de Ministerul Justiţiei să aplice la programul "Tatiana Iurco Honoris Attorney Fellowship"
Anunţ pentru studenţii anului IV, Secţia Frecvenţă Zi a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, care sunt invitaţi de Ministerul Justiţiei să aplice la programul "Tatiana Iurco Honoris Attorney Fellowship"
05.10.2016      248   

Participanţii selectaţi vor fi angajaţi într-un stagiu profesional timp de 12 luni, remunerat din fondurile accesibile graţie finanţării străine a Institutului de Dezvoltare Internaţională "Leavitt Institute" din Statele Unite ale Americii.

Tinerii aleşi vor avea şansa să beneficieze de un stagiu, în cel puţin 2 rotaţii la alegere, câte 2 luni fiecare, pe parcursul unui an, în cadrul celor 9 instituţii participante (ministerele: Justiţiei; Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor; Afacerilor Interne; Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei; Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor; Tineretului şi Sportului; Consiliul Superior al Magistraturii; Curtea Constituţională şi Oficiul Avocatului Poporului).

Programul va oferi participanţilor o înaltă calificare şi oportunitatea unică de a-şi începe cariera juridică. Ei vor avea posibilitatea achiziţionării unei vaste experienţe, a cunoştinţelor de implementare multi-instituţională în autorităţile guvernamentale şi organele sistemului judiciar. În cadrul selecţiei, se vor lua în considerare criterii înalte de rigoare, fiind încurajaţi să aplice tineri activi şi motivaţi de a se afirma, contribuind pentru plus valoarea instituţiei.

Caracterul competitiv al proiectului urmăreşte un spectru de candidaţi cu medii înalte, abilităţi intelectuale, analitice demonstrate şi interes în serviciul public. Programul implică un raport multilateral avantajos şi cost-eficient, rezultând creşterea calificării tinerilor profesionişti, cu o instruire şi experienţă de calitate înaltă pentru Republica Moldova. Durata acestui proiect este de 5 ani sau până la epuizarea resurselor financiare atribuite de donatori.

Următoarele persoane sunt eligibile pentru a aplica la fellowship:

  • reprezentanţii care au beneficiat de instruire în cadrul Institutului Leavitt;
  • studenţii din cadrul facultăţii de drept, în ultimul an de licenţă, a unei instituţii acreditate;
  • studenţii de master din cadrul facultăţii de drept a unei instituţii acreditate;
  • realizări academice înalte cu o medie de reuşită minimă - 9,0;
  • activităţi extracurriculare programului universitar, înrolări în alianţe sau consilii studenţeşti, experienţa de asistenţă juridică, clinică juridică şi/sau activităţi potrivite misiunii programului.

Doritorii trebuie să expedieze CV-ul şi scrisoare de motivare (în limba engleză) până pe 12 octombrie 2016, cu subiectul "Tatiana Iurco Attorney Fellowship", pe adresele: tatiana.iurco@justice.gov.md, mihaela.martinov@justice.gov.md, stkachuk@leavittinstitute.org.

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Serviciul Protocol, Informare şi Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiţiei.

Tel: (+373 22) 20 14 40

E-mail: presa@justice.gov.md

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase
 

              

Testimonials

Dreptul este un legamânt trainic de pace între oameni. Ceea ce este juridic este si pacific, chiar daca moralmente e evident injust. Francesco Orestano

Nu-ți depăși niciodată drepturile, și ele vor deveni curând nelimitate. Jean-Jacques Rousseau

Justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că a fost exact calculul. Giuseppe Rovani

 
Date de contact str. M. Kogălniceanu, 67, bloc 2
Chișinău, MD-2009
Republica Moldova
Tel.: + 373 22 57 78 01 Fax: + 373 22 57 78 53 E-mail: decanatdrept@gmail.com
© 2017 Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Toate drepturile rezervate.
Total vizitatori: 493491  | Vizitatori ieri: 475 | azi: 185 | Online: 10