Prima   /  Subdiviziuni   /  Departamentul Drept Public   /  Colectivul departamentului / Cârnaţ Teodor
Cârnaţ Teodor
doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar

DATE DE CONTACT Str. M. Kogălniceanu 65, bloc 2 A, bir. 32, MD-2009, Chişinău
Tel: + 373 22 59 38 02
E-mail: carnateo@yahoo.co.uk

DOMENII DE CERCETARE

Drept constituţional

Drept administrativ

Protecţia juridică a drepturilor omului

Drept vamal

DISCIPLINE PREDATE 

Drept constituţional

Protecţia juridică a drepturilor omului

Drept administrativ

Drept contravenţional

Drept vamal

STUDII

Licenţă în economie, Universitatea de Studii Europene din Republica Moldova, 2009

Doctor habilitat în drept, Universitatea de Stat din Moldova,

 Tema tezei de doctorat: „Teoria şi practica eliminării formelor de discriminare în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova” 

Doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova, 2001

Tema tezei de doctorat: „Instituţia avocatului parlamentar din Republica Moldova cercetată în aspect comparat” 

Licenţă în limbi străine, Universitatea de Stat din Moldova, 2000

Magistru în drept, Universitatea de Stat din Moldova, 2000

Licenţă în drept, Universitatea de Stat din Moldova, 1995 

STAGII DE PREGĂTIRE ŞI DOCUMENTARE 

Bursier Fulbright 2002, “Research on civil and political rights”, Statele Unite ale Americii, Lafaet College

ACTIVITATE PROFESIONALĂ 

Conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, 2001 - prezent

Director, Biroul Asociat de avocaţi „Comitetul Helsinki”, 2011 - prezent

Director executiv, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, 2006 - 2012

Avocat, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, 2004 - 2006

Avocat, Baroul de avocaţi al Universităţii de Stat din Moldova, 1996 - 2011

Expert în domeniul drepturilor omului, Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, 1998 - 2002

Expert în domeniul drepturilor omului, PNUD Moldova, 1998 - 2002

Avocat, Union Fenosa, Moldova, 2000 - 2002

Expert în domeniul drepturilor omului, Asociaţia Femeilor Jurişti, Moldova, 2001

Expert în domeniul administraţiei publice, Asociaţia Tinerilor Jurişti, Moldova, 1998-1999 

Avocat, Fundaţia Soros, Moldova, 1997

PUBLICAŢII

I. Manuale

Drept vamal comunitar, Chişinău: Cartea Juridică, 2011. - 480 p. (coautor: Ianuş Erhan)

Drepturile omului – mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova), Chişinău: Grafema Libris, 2007. - 476 p. (în colab.)

Drept constituţional, ed. a 2-a, Chişinău: PrintCaro, 2010. - 513 p.

Protecţia Juridică a Drepturilor Omului, Chişinău: Reclama, 2006. - 384 p. (coautor: Marina Cârnaţ) 

Legal Protection of Human Rights, Chişinău: Reclama, 2005. - 270 p.

Юридическая Защита Прав Человека, Chişinău: Reclama, 2005. - 270 p.

Конституционое Право, Chişinău: Reclama, 2005. - 280 p.

Constitutional Law,  Chişinău: Reclama, 2004. - 250 p.

Protecţia Juridică a Drepturilor Omului, Chişinău: Reclama, 2003, - 384 p. 

II. Monografii

Nondiscriminarea în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova, Chişinău: Reclama, 2008. - 388 p.

Instituţia Avocatului Parlamentar din Republica Moldova, Chişinău: Centrul Editorial USM, 2002. - 140 p. (coautor: Sergiu Cobăneanu)

III. Articole în reviste de specialitate din Republica Moldova

Apărarea  onoarei,  demnităţii  şi reputaţiei  profesionale în  Republica  Moldova // Revista Naţională de Drept, 2011, nr. 6-7 (coautor: Victoria Albu)

Instituţia  ombudsmanului  în  Republica  Moldova // Revista  Naţională  de  drept, 2011, nr. 6-7 (coautor: Ion Bambuleac)

Protecţia drepturilor de  proprietate intelectuală de către organele vamale şi lupta cu mărfurile contrafăcute // Bibliografia Naţională a Moldovei, 2010, nr. 11 (coautor: Ianuş Erhan)

Integrarea europeană a Republicii Moldova prin prisma reglementărilor vamale naţionale // Revista Naţională de Drept, 2010, nr. 9-10 (coautor: Ianuş Erhan)

Independenţa şi imparţialitatea judecătorului prin prisma accesului liber la justiţie // Revista Naţională de Drept, 2009, nr. 3 (coautor: Piotr Plămădeală)

Aspecte conceptuale privind principiul transparenţei // Revista Naţională de Drept, 2009, nr. 10-12(109-111)  (coautor: Galina Chiveri)

Aspecte teoretice şi practice ale protejării drepturilor omului şi eliminarea discriminării prin intermediul organizaţiilor obşteşti // Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 10(97), p. 21-25 

Protecţia împotriva discriminării în procesul realizării dreptului la muncă // Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 8(95), p. 29-33 

Protecţia împotriva discriminării în procesul realizării dreptului la învăţătură // Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 7(94), p. 6-10 

Natura juridică a raportului de serviciu aplicabil funcţionarilor publici din România // Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 11(98), p. 12-21  (coautor: R. Viorescu)

Instrumente şi mecanisme internaţionale în prevenirea şi combaterea discriminării // Legea şi Viaţa, 2008, nr. 6, p. 16-21 

Probleme teoretice referitoare la organizarea şi funcţionarea instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării în Republica Moldova // Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 1(88), p.33-37

IV. Articole în reviste de specilitate străine

Le rôle des autorités d’état et nongovernmental de la République de Moldavie  de prévenir et de  la lutte contre la discrimination // Materialele Conferinţei ştiinţifice internaţionale, 2008, România

Защита прав человека в Молдове: проблемы и перспективы // Materialele Conferinţei ştiinţifice internaţionale „Drepturile Omului: posibilităţile de realizare a apărării lor”, 2008, Lituania

V. Comunicări ştiinţifice

Prevenirea şi combaterea  discriminării prin intermediul cooperării internaţionale (globalizării)  // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Dimensiunea economico-juridică a globalizării”, 2008, Chişinău

Mecanisme naţionale specializate în promovarea şi protecţia drepturilor omului şi excluderea discriminării // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Rolul Curţii Constituţionale în sistemul protecţiei drepturilor omului şi respectarea CEDO şi jurisprudenţei Curţii Europene a drepturilor omului în jurisprudenţa şi legislaţia naţională”, 2008, Chişinău, p. 73-82

Analiza comparativă a statutului juridic al instituţiei ombudsmanu-lui împotriva discriminării // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Rolul Curţii Constituţionale în sistemul protecţiei drepturilor omului şi respectarea CEDO şi jurisprudenţei Curţii Europene a drepturilor omului în jurisprudenţa şi legislaţia naţională”, 2008, Chişinău, p. 82-89 

Analiza atribuţiilor instituţiei ombudsmanului împotriva discriminării din Republica Moldova (în aspect comparat) // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Probleme actuale ale legislaţiei naţionale în contextul procesului integraţionist european”, 2008, Chişinău, p. 40-45   

Asigurarea principiului nondiscriminării prin intermediul legislaţiei naţionale – una din condiţiile integrării europene a Republicii Moldova // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Probleme actuale ale legislaţiei naţionale în contextul procesului integraţionist european”, 2008, Chişinău, p. 45-52   

Analiza şi clasificarea mecanismelor naţionale de prevenire şi combatere a discriminării // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Academia de Administrare Publică – 15 ani de modernizare a serviciului public din Republica Moldova”, 2008, Chişinău, p.201-204

Integrarea sistemului vamal al Republicii Moldova în spaţiul vamal comunitar // Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională dedicată aniversării 65 de ani de la fondarea Universităţii de Stat din Moldova “Creşterea Impactului Cercetării şi Dezvoltarea Capacităţii de Inovare”, 2011, Chişinău (coautor: Ianuş Erhan)

Transparenţa şi drepturile omului // Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională consacrată aniversării a 65-a a USM, „Creşterea impactului cercetării şi dezvoltarea capacităţii de inovare”, 2011, Vol. I, Chişinău, p. 130 (coautor: Galina Chiveri)

Persoanele intern strămutate din Republica Moldova // Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională consacrată aniversării a 65-a a USM „Creşterea impactului cercetării şi dezvoltarea capacităţii de inovare”, 2011, vol. I, Chişinău, p. 133 (coautor: Marina Cârnaţ)

MEMBRU ÎN ASOCIAŢII PROFESIONAL 

Uniunea Juriştilor din Republica Moldova, 2006 - prezent

MEMBRU ÎN INSTITUŢII NAŢIONALE / INTERNAŢIONALE

Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, 2010 - prezent

ALTE RESPONSABILITĂŢI PROFESIONALE

Vice-Preşedinte, Seminarul Ştiinţific Specializat, Drept public 12.00.02, Universitatea de Stat din Moldova, 2012 - prezent

Membru al Seminarului Ştiinţific Specializat din cadrul Institutului de Integrare Europeană, Drept public 12.00.02, Academia de Ştiinţă a Moldova, 2012 - prezent

Membru al Seminarului Ştiinţific Specializat din cadrul Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova la specialitatea 25.00.02, 2012 - prezent

LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE

Rusa - fluent

Engleza - bine

Spaniola - debutant

PREMII / DISTINCŢII / DECORAŢII

Diplomă Ministerului Educaţiei „Pentru contribuţii la educarea cadrelor în domeniul juridic”, Chişinău, 2010

Premiul Teatrului Satiricus „Pentru verticalitate şi profesionalism”, Chişinău, 2012 

Cadre didactice
Departamentul Drept Public
Aramă Elena
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Arseni Alexandru
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Avornic Gheorghe
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Şova Liuba
magistru în drept, lector superior universitar
Ţurcan Liliana
doctor în drept, conferenţiar universitar
Ţurcan Pavel
magistru în drept, lector universitar
Bobeica Elena
magistru în drept, lector universitar
Cârnaţ Teodor
doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
Chicu Oleg
Doctor în drept, conferenţiar universitar
Chirtoacă Lilia
doctor în drept, conferenţiar universitar
Chisari-Lungu Oxana
magistru în drept, lector universitar
Ciobanu Octavian
magistru în drept, lector universitar
Ciobanu Rodica
doctor în filosofie, conferenţiar universitar
Cobăneanu Sergiu
doctor în drept, profesor universitar
Coptileţ Valentina
doctor în drept, conferenţiar universitar
Crăciun Natalia
magistru în drept, lector universitar
Cuciurca Doina
magistru în drept, lector universitar
Donici Diana
magistru în drept, lector universitar
Dumneanu Victor
magistru în drept, lector universitar
Fiodorov Grigore
doctor în drept, profesor universitar
Gîscă Marcel
magistru în drept, lector universitar
Guceac Ion
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Ignatiuc Tatiana
magistru în drept, lector universitar
Iordanov Rodica-Iordanca
doctor în drept, conferenţiar universitar
Jecev Ion
doctor în drept, lector universitar
Maimescu Sava
doctor în drept, conferenţiar universitar
Malanciuc Iurie
magistru în drept, lector universitar
Margineanu Valentin
magistru în drept, lector universitar
Mocanu Veronica
doctor în drept, lector universitar
Mocanu Victor
doctor în drept, conferenţiar universitar
Negru Andrei
doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
Negru Boris
doctor în drept, profesor universitar
Nichita Rodica
magistru în drept, lector universitar
Popovici Cristina
magistru în drept, lector universitar
Râbca Eugen
magistru în drept, lector superior
Rotaru Aurel
magistru în drept, lector universitar
Rotundu Edgar
magistru în drept, lector universitar
Rusu Grigore
doctor în drept, conferenţiar universitar
Rusu Viorel
magistru în drept, lector universitar
Sâli Ira
magistru în drept, lector universitar
Slusarenco Svetlana
doctor în drept, lector superior universitar
Soltan Veaceslav
magistru în drept, lector universitar
Sosna Alexandru
doctor în drept, lector universitar
Tănase Alexandru
magistru în drept, lector universitar
Televca Oleg
magistru în drept, lector superior universitar
Vidaicu Daniela
magistru în drept, lector universitar
Vlaicu Vlad
doctor în drept, conferenţiar universitar
Zaharia Victor
doctor în drept, conferenţiar universitar
Zamfir Pavel
doctor în drept, conferenţiar universitar
Zaporojan Corina
magistru în drept, lector universitar
Zaporojan Veaceslav
doctor în drept, conferenţiar universitar

              

Testimonials

Dreptul este un legamânt trainic de pace între oameni. Ceea ce este juridic este si pacific, chiar daca moralmente e evident injust. Francesco Orestano

Nu-ți depăși niciodată drepturile, și ele vor deveni curând nelimitate. Jean-Jacques Rousseau

Justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că a fost exact calculul. Giuseppe Rovani

 
Date de contact str. M. Kogălniceanu, 67, bloc 2
Chișinău, MD-2009
Republica Moldova
Tel.: + 373 22 57 78 01 Fax: + 373 22 57 78 53 E-mail: decanatdrept@gmail.com
© 2017 Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Toate drepturile rezervate.
Total vizitatori: 505283  | Vizitatori ieri: 490 | azi: 218 | Online: 28