Prima   /  Subdiviziuni   /  Departamentul Drept Public   /  Colectivul departamentului / Cobăneanu Sergiu
Cobăneanu Sergiu
doctor în drept, profesor universitar

DATE DE CONTACT Str. M. Kogălniceanu 65, bloc 2 A, bir. 35, MD-2009, Chişinău
Tel: + 373 22 57 76 60
E-mail: cobaneanu@gmail.com

 DOMENII DE CERCETARE 

Drept constituţional, Drept administrativ, Sistemul juridic al Republicii Moldova şi rolul lui în reglementarea relaţiilor sociale, Drepturile omului

DISCIPLINE PREDATE

Drept administrativ

Protecţia naţională a drepturilor omului

Administraţia publică locală

Administraţia publică centrală

Administraţia de stat şi relaţiile politice în societate 

STUDII

Doctor în drept, Universitatea de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”, 1981

Tema tezei de doctorat: ,,Organele puterii de stat şi executive ale României” 

Diplomă în drept (cu menţiune), Universitatea de Stat din Moldova, 1975

ACTIVITATE PROFESIONALĂ 

Şeful Catedrei drept constituţional şi drept administrativ, Universiatatea de Stat din Moldova, iunie 1994 - septembrie 2015

Şeful Secţiei învăţămînt universitar, Ministerul Educaţiei al R. Moldova, aug. 1997 - sept. 1990

Directorul Direcţiei principale ştiinţă, învăţămînt universitar şi postuniversitar, Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului, sept. 1990 - iunie 1994

Docent, conferenţiar universitar, Catedra discipline statale, 1993 - 1987

Lector universitar,  docent, Catedra discipline statale, 9 aug. 1975 - dec. 1978  

PUBLICAŢII 

I. Manuale / Note de curs

Administraţia publică locală a Republicii Moldova - în acte oficiale, Chişinău: CEP USM, 2000. - 238 p.

Drept constituţional al ţărilor străine, Chişinău: CEP USM, 2004. - 279 p.

Drept administrativ, Chişinău: Tipografia Centrală, 2013. - 322 p. (în colab.)

Administraţia publică locală (în scheme), Chişinău:  CEP USM 2013 - 59 p. (în colab.)

Основы государства и права, Кишинев, 1989. - 270 p. (coautor: C. Guzin)

II. Monografii

Instituţia Avocatului parlamentar, Chişinău: CEP USM, 2003. - 128 p. (coautor: T. Cârnaţ)

Probleme actuale în drept, Chişinău: Ştiinţa, 1984. - 280 p. (în colab.) 

III. Articole în reviste de specialitate din Republica Moldova

Политико-правовая мысль Молдавии конца XVII - начало XVIII веков // Сборник научных статей, Кишинев: Знание, 1988. - 48 p.

Aspecte juridice ale statului suveran // Revista Moldova şi Lumea, 1994, nr. 1-2  

Din istoria catedrei drept constituţional şi drept administrativ // Istoria Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău, 1996, p. 307-310       

Cadrul juridic de protecţie a dreptului la viaţă în Republica Moldova // Analele ştiinţifice ale USM. Seria Lucrări Studenţeşti, Chişinău, 2002, p. 29-3 (coautor: C. Tomuleţ)

Право на защиту // Закон и жизнь, 2003, nr. 5, c. 9-15

Rolul Curţii Constituţionale în protecţia drepturilor omului // Revista Naţională de Drept, 2004, nr. 1, p. 12-14

Rolul practicii Curţii Constituţionale. Actualitate şi tendinţe // Revista Justiţia Constituţională, 2004, nr. 8, p. 10-13         

Constituţia - bază a stabilităţii sociale // Revista Justiţia Constituţională, 2004, nr. 2, p. 23-24 

Organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice locale // Revista Justiţia Constituţională, 2004, nr. 1 

Precedentul judiciar // Avocatul Poporului, 2006

O pârghie populară de care sunt lipsiţi cetăţenii // Revista Naţională de Drept, 2006, nr. 4, p.25-28 (coautor: V. Puşcaş)

Curtea Constituţională şi rolul ei în protejarea şi promovarea drepturilor omului // Revista Justiţia Constituţională, 2007, nr. 4, p. 22-24

Diferenţe de regim juridic aplicabile angajaţilor în statele europene. Funcţionari publici şi angajaţi contractuali // Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 1, p. 21-25 (coautor: Răzvan Viorescu)

Unele consideraţii privind descentralizarea financiară // Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 11, p. 7-12

Apariţia şi evoluţia ideii de responsabilitate ministerială prin prisma apărării drepturilor omlui // Revista Naţională de Drept, 2009, nr. 1, p. 18-23

Răspunderea contravenţională privind evaziunea fiscală // Revista Naţională de Drept, 2012, nr. 9, p. 73

Unele aspecte ale răspunderii contravenţionale ca formă a răspunderii juridice // Revista Naţională de Drept, 2012, nr. 9, p. 27

IV. Articole în reviste de specilitate străine

Развитие законодательства о местных органах государственной власти социалистической республики Румынии // Журнал Вестник Московского Университета.  Серия II. Право. № 5, Москва, 1980, c. 31-35

Административно-территориальное деление как основа построения системы местных органов  государственной власти и управления СРР // Журнал Управление и право. Вып. 6,  Москва, 1980, c. 42-45

Принцип организации и деятельности советов народных депутатов // Журнал Управление и право, вып. 8, Москва, 1980, c. 15-19

Взаимодействие советов с массовыми общественными организациями // Вестник Московского Университета, Серия право, Москва, 1980, № 9, c. 56-59

Роль местных органов государственного управления СРР в социально-экономическом развитии // Управление и право, Москва, 1981№1, c. 25-32

Увалънение в связи с сокращением численности или штата работников организации, индивидуалъного предпринимателя // Российская Aкадемия юридических наук, Научиные труды, том 2, 2008, c. 842-848 

V. Comunicări ştiinţifice

Administraţia publică locală şi bazele reglementării juridice // Conferinţa ştiinţifică jubiliară. Rezumatele comunicărilor, 2-3 otombrie 1996, Chişinău, USM, 1996, p. 226-227         

Garanţiile drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului ca factor de stabilitate, democraţie şi statalitate // Materiale ale conferinţei, Chişinău, USM, 1996, p. 44-51

Controlul activităţii autorităţilor publice locale în Republica Moldova // Materialele Conferinţei ştiinţifice internaţionale: Edificarea statului de drept, 22-23 septembrie 2004, Chişinău, 2004, p. 462-468 

Administraţia publică: Aspecte practico-ştiinţifice, probleme şi perspective // Cuvânt înainte. Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Administraţia publică: aspecte practico ştiinţifice, probleme şi perspective”, 30 ianuarie 2004, Chişinău: CEP USM, 2004, p. 34     

Administraţia publică: Aspecte practico-ştiinţifice, probleme şi perspective // Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică: „Administraţia publică: aspecte practico-ştiinţifice, probleme şi perspective”, 30 ianuarie 2004, Chişinău: CEP USM, 2004, p. 5-10

Formele de realizare a autonomiei locale // Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică: „Administraţia publică: aspecte practico ştiinţifice, probleme şi perspective”, 30 ianuarie 2004, Chişinău: CEP USM, 2004, p.98-107.

Curtea Constituţională – factor politico-juridic al stabilităţii social-politice în Republica Moldova // Conferinţă internaţională: Puterea şi opoziţia în contextul managementului politic, Iaşi, 2005, p. 27-34  

Субъекты с правом обращения в Конституционный Суд РМ // Conferinţă internaţională: 10 ani a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. Conteporanietate şi perspective, Конституционное правосудие, вып. 2 (28), 2005, Армения, Урезан, c. 163-168

Lawyers Union from Moldova // International seminar. The electoral democratic process, 22-23 April 2005, Chişinău 

Evaluarea necesităţilor sistemului judecătoresc din Moldova // Conferinţa internaţională, 27 ianuarie 2006, Chişinău                       

Administraţia publică în perspectiva integrării europene // Sesiune ştiinţifică, 27 octombrie 2006, Chişinău

Autonomia financiară în activitatea autorităţilor publice // Materialele Conferinţei internaţionale. Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele R. Moldova, Chişinău, 2008, p. 193-198 (coautor: Elena Bobeica) 

VI. Comentarii de legi şi alte acte normative

Constituţia Republicii Moldova. Comentarii, 2013

PARTICIPARE LA ELABORAREA PROIECTELOR DE LEGI

Legea cu privire la cetăţenie

MEMBRU ÎN ASOCIAŢII PROFESIONALE 

Uniunea juriştilor din Republica Moldova 

MEMBRU ÎN INSTITUŢII NAŢIONALE / INTERNAŢIONALE

Membrul al Colegiului Ministerului Justiţiei al R. Moldova 

Lista absolvenţilor de doctorat cu teza de doctorat susţinută

 

Nr.crt.

Nume absolvent de doctorat

Anul susținerii

Tema de cercetare/Specialitatea

1.

V.Puşcaş

2008

Autoritatea judecătorească în exercitarea puterii de stat

 

2.

Teodor Cârnaţ

2001

Instituţia avocatului parlamentar din Republica Moldova cercetată în aspect comparat" 

3.

Veaceaslav Zaporojan

2008

Protecţia drepturilor fundamentale în justiţia constituţională a Republicii Moldova

 

4.

Irina Vlah

2008

Concepţia modernă a dezvoltării serviciului public în Republica Moldova

 

5.

Galina Pogoneţ

2007

Statutul juridic al minorităţilor etnice în Republica Moldova

 

6.

Valeriu Zubco

2000

„Curtea Constituţională - unica autoritate publică, politico-jurisdicţională" 

7.

Cătălina Ştefania Szekely

2007

Corelaţia principiilor subsidiarităţii şi autonomiei locale - plan comparativ Republica Moldova şi România

 

8. 

Răzvan Viorescu

2010

Reglementarea juridică a funcţiei publice în statele europene

9.

Svetlana Slusarenco

2010

Reglementarea ştiinţifico-juridică a statutului cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova

 

10.

Adreana Hlipca

2010

Răspunderea în dreptul constituţional

 

11.

Didic Vasilii

2014

Aspecte juridice ale asigurării securităţii financiare a statului

 

Lista studenților-doctoranzi aflați în coordonare 

Nr.crt.

Nume student-doctorand în coordonare

Anul înmatriculării

Tema de cercetare/Specialitatea

1.

Sîrbu Serghei

2014

Consolidarea şi responsabilitatea constituţională a Preşedintelui Republicii Moldova.

2.

Popovici Cristina

2014

Perspectiva aplicării principiului legitimităţii puterii de stat în vederea consolidării statului de drept în contextul integrării în Uniunea Europeană.

3.

Vasilachi Octavian

2012

Demnitatea publică în contextul statului de drept şi procesului de integrare în Uniunea Europeană.

 

ALTE RESPONSABILITĂŢI PROFESIONALE 

Membru al Colegiului redacţional al Revistei Justiţia Constituţională

LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE

Rusa - fluent

Franceza - bine

PREMII / DISTINCŢII / DECORAŢII 

Doctor Honoris Causa

Om Emerit

 

 

 

Cadre didactice
Departamentul Drept Public
Aramă Elena
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Arseni Alexandru
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Avornic Gheorghe
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Şova Liuba
magistru în drept, lector superior universitar
Ţurcan Liliana
doctor în drept, conferenţiar universitar
Ţurcan Pavel
magistru în drept, lector universitar
Bobeica Elena
magistru în drept, lector universitar
Cârnaţ Teodor
doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
Chicu Oleg
Doctor în drept, conferenţiar universitar
Chirtoacă Lilia
doctor în drept, conferenţiar universitar
Chisari-Lungu Oxana
magistru în drept, lector universitar
Ciobanu Octavian
magistru în drept, lector universitar
Ciobanu Rodica
doctor în filosofie, conferenţiar universitar
Cobăneanu Sergiu
doctor în drept, profesor universitar
Coptileţ Valentina
doctor în drept, conferenţiar universitar
Crăciun Natalia
magistru în drept, lector universitar
Cuciurca Doina
magistru în drept, lector universitar
Donici Diana
magistru în drept, lector universitar
Dumneanu Victor
magistru în drept, lector universitar
Fiodorov Grigore
doctor în drept, profesor universitar
Gîscă Marcel
magistru în drept, lector universitar
Guceac Ion
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Ignatiuc Tatiana
magistru în drept, lector universitar
Iordanov Rodica-Iordanca
doctor în drept, conferenţiar universitar
Jecev Ion
doctor în drept, lector universitar
Maimescu Sava
doctor în drept, conferenţiar universitar
Malanciuc Iurie
magistru în drept, lector universitar
Margineanu Valentin
magistru în drept, lector universitar
Mocanu Veronica
doctor în drept, lector universitar
Mocanu Victor
doctor în drept, conferenţiar universitar
Negru Andrei
doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
Negru Boris
doctor în drept, profesor universitar
Nichita Rodica
magistru în drept, lector universitar
Popovici Cristina
magistru în drept, lector universitar
Râbca Eugen
magistru în drept, lector superior
Rotaru Aurel
magistru în drept, lector universitar
Rotundu Edgar
magistru în drept, lector universitar
Rusu Grigore
doctor în drept, conferenţiar universitar
Rusu Viorel
magistru în drept, lector universitar
Sâli Ira
magistru în drept, lector universitar
Slusarenco Svetlana
doctor în drept, lector superior universitar
Soltan Veaceslav
magistru în drept, lector universitar
Sosna Alexandru
doctor în drept, lector universitar
Tănase Alexandru
magistru în drept, lector universitar
Televca Oleg
magistru în drept, lector superior universitar
Vidaicu Daniela
magistru în drept, lector universitar
Vlaicu Vlad
doctor în drept, conferenţiar universitar
Zaharia Victor
doctor în drept, conferenţiar universitar
Zamfir Pavel
doctor în drept, conferenţiar universitar
Zaporojan Corina
magistru în drept, lector universitar
Zaporojan Veaceslav
doctor în drept, conferenţiar universitar

              

Testimonials

Dreptul este un legamânt trainic de pace între oameni. Ceea ce este juridic este si pacific, chiar daca moralmente e evident injust. Francesco Orestano

Nu-ți depăși niciodată drepturile, și ele vor deveni curând nelimitate. Jean-Jacques Rousseau

Justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că a fost exact calculul. Giuseppe Rovani

 
Date de contact str. M. Kogălniceanu, 67, bloc 2
Chișinău, MD-2009
Republica Moldova
Tel.: + 373 22 57 78 01 Fax: + 373 22 57 78 53 E-mail: decanatdrept@gmail.com
© 2017 Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Toate drepturile rezervate.
Total vizitatori: 452297  | Vizitatori ieri: 573 | azi: 355 | Online: 1