Prima   /  Subdiviziuni   /  Departamentul Drept Procedural   /  Colectivul departamentului / Gribincea Vladislav
Gribincea Vladislav
magistru în drept, lector universitar

DATE DE CONTACT str. Şciusev 33, MD 2001 Chişinău
Tel: + 373 22 843 602
E-mail: gribinceavladislav@yahoo.co.uk

DOMENII DE CERCETARE

Procedura şi Practica Curţii Europene a Drepturilor Omului

Eficienţa sistemului judecătoresc

DISCIPLINE PREDATE

Procedura şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului

STUDII

Chevening Fellowship, Implementing Human Rights Conventions, Human Rights Law Centre, Universitatea din Nottingham, Marea Britanie, 2005

Magistru în drept internaţional, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, 2003

Licenţiat în drept, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, 2002

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ RELEVANTĂ (SELECTATĂ)

Preşedinte, Asociaţia Obştească „Centrul de Resurse Juridice", 2010 - prezent

Membru, Director de program şi Preşedinte, Asociaţia Obştească „Juriştii pentru drepturile omului", 2002-2010

Lector superior, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, 2010 - prezent

Formator, Institutul Naţional al Justiţiei din Republica Moldova, 2007 - prezent

PUBLICAŢII ŞI ALTE LUCRĂRI (SELECTATE)

I. Manuale şi monografii

Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Moldova, 1997-2012 (în română şi engleză), Chişinău 2012, p. 196

Procedura şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi alte tratate obligatorii pentru Republica Moldova, Chişinău 2009, 175 p. (coautori Tatiana RĂDUCANU, Viorel MORARI şi Luciana IABANGI)

Hotărârile şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele moldoveneşti, (traducerea în limba română a întregii jurisprudenţe a CtEDO între 1997 şi iunie 2009 în cauzele moldoveneşti), în 9 volume, Chişinău 2007, 2008 şi 2009, peste 3,200 p.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Reglementări de bază şi jurisprudenţa în cauzele moldoveneşti, (coautor Sorina MACRINICI), Chişinău 2007, 270 p.

II. Articole şi alte publicaţii

Capitolul cu privire la Republica Moldova (coautori Nadejda HRIPTIEVSCHI şi Mariana CHICU), în cartea "The European Convention on Human Rights and Fundamental Freedoms in Central Eastern Europe" (în engleză), editată de Leonard HAMMER şi Frank EMMERT, Haga 2012, pp. 309-351

Accesul liber la justiţiei, dreptul la un proces echitabil şi prezumţia nevinovăţiei (coautor Nadejda HRIPTIEVSCHI), în Raportul Promo-Lex „Drepturile Omului în Moldova în 2009-2010", Chişinău 2011, pp. 31-41

The interim measures indicated by the European Court of Human Rights and the right to be represented before this Court (în engleză), în cartea „Preventing and sanctioning hindrances to the right of individual petition before the European Court of Human Rights" (în engleză), editată de Elisabeth LAMBERT ABDELGAWAD, Intersentia 2011, pp. 168-173

The access to applicants and evidence, as well as the transfer of witnesses, applicants and other persons to the ECtHR (coautor Magdalena FROLOWITZ), în cartea „Preventing and sanctioning hindrances to the right of individual petition before the European Court of Human Rights" (în engleză), editată de Elisabeth LAMBERT ABDELGAWAD, Intersentia 2011, pp. 127-135

Execution of judgments of the European Court of Human Rights with emphasis to the Ilascu and others v. Moldova and Russia judgment (în engleză), Buletinul EHRAC nr. 3, Londra 2005

III. Comentarii la legi şi alte acte normative

Comentariu la Legea cu privire la libertatea de exprimare, Chişinău 2011, 58 p. (coautori Anastasia PASCARI şi Olivia PÂRŢAC)

PARTICIPAREA LA ELABORAREA PROIECTELOR DE LEGI (SELECTATĂ)

Membru, Grupul de lucru cu privire la elaborarea proiectului de lege privind libertatea de exprimare, 2006 - 2010

Membru, Grupul de lucru privind elaborarea proiectului strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 şi a planului de acţiuni privind implementarea acestei strategii, 2011

Membru, Grupul de experţi privind reforma procedurii civile, 2011-2012

Membru, Grupul de experţi privind reforma procedurii penale, 2011-2012

Membru, Grupul de experţi privind reforma organizării judecătoreşti, 2011-2012

MEMBRU ÎN ASOCIAŢII PROFESIONALE

Avocat, Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, 2008 - prezent

ALTE RESPONSABILITĂŢI PROFESIONALE

Membru, Comisia de licenţiere, Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, 2010 - 2011

Membru, Consiliul ştiinţific al Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova, Colegiul penal, 2009 - 2012

LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE

Engleza - fluent

Rusa - fluent

Cadre didactice
Departamentul Drept Procedural
Apostol Lilian
lector universitar
Belei Elena
doctor în drept, conferenţiar universitar
Borş Ana
magistru în drept, lector universitar
Botezatu Raisa
lector universitar
Botnari Veaceslav
magistru în drept, lector universitar
Bugai Boris
magistru în drept, lector universitar
Ceachir Anatol
magistru în drept, lector universitar
Cerbu Adrian
magistru în drept, lector universitar
Chifa Felicia
magistru în drept, lector universitar
Chirilă Mihail
magistru în drept, lector universitar
Coban Igor
doctor în drept, lector superior
Cojuhari Alexandru
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Creţu Vasile
doctor în drept, conferenţiar universitar
Croitor Elena
doctor în drept, lector universitar
Demcenco Mihail
doctor în drept, conferenţiar universitar
Dolea Igor
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Eni Artiom
Magistru în drept, lector universitar
Gîrlea Ana
magistru în drept, lector universitar
Gheorghiţă Mihail
doctor habilitat în drept, profesor universitar
Gherasim Silvia
Magistru în drept, lector universitar
Golubenco Gheorghe
doctor în drept, profesor universitar
Gribincea Vladislav
magistru în drept, lector universitar
Groza Daniela
magistru în drept, lector universitar
Grumeza Mihail
magistru în drept, lector universitar
Gurghiş Ana
magistru în drept, lector universitar
Huruba Eugen
doctor în drept, conferenţiar universitar
Ianusevici Vlad
lector universitar
Jimbei Ina
magistru în drept, lector universitar
Josanu Ilona
magistru în drept, lector universitar
Lavric Liliana
magistru în drept, lector universitar
Macovei Gheorghe
magistru în drept, lector universitar
Macovei Gheorghe
magistru în drept, lector universitar
Melniciuc Oleg
magistru în drept, lector universitar
Munteanu Alexandru
doctor în drept, conferenţiar universitar
Novicov Oxana
magistru în drept, lector universitar
Pădure Andrei
doctor habilitat în medicină, conferenţiar universitar
Purici Svetlana
Magistru în drept, Lector universitar
Roman Dumitru
Doctor în drept, conferenţiar universitar
Sedleţchi Iurie
doctor în drept, profesor universitar
Stratulat Gheorghe
magistru în drept, lector universitar
Talmaci Roman
magistru în drept, lector universitar
Ursu Sergiu
magistru în drept, lector universitar
Vîzdoagă Tatiana
Doctor în drept, conferenţiar universitar

              

Testimonials

Dreptul este un legamânt trainic de pace între oameni. Ceea ce este juridic este si pacific, chiar daca moralmente e evident injust. Francesco Orestano

Nu-ți depăși niciodată drepturile, și ele vor deveni curând nelimitate. Jean-Jacques Rousseau

Justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că a fost exact calculul. Giuseppe Rovani

 
Date de contact str. M. Kogălniceanu, 67, bloc 2
Chișinău, MD-2009
Republica Moldova
Tel.: + 373 22 57 78 01 Fax: + 373 22 57 78 53 E-mail: decanatdrept@gmail.com
© 2017 Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Toate drepturile rezervate.
Total vizitatori: 495981  | Vizitatori ieri: 534 | azi: 226 | Online: 11