Anunțuri și Evenimente
Cuvântul decanului
Îmbinând armonios tradiția - novația - performanța, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova cultivă excelența în educație și cercetare, fiind cunoscută ca cel mai important formator din țară a specialiștilor de înaltă calificare din domeniul dreptului.
Poziția și imaginea de care se bucură astăzi Facultatea de Drept are la temelie eforturile continue ale comunităţii academice care a clădit şi consolidat această facultate în decursul celor peste 60 de ani ce au trecut de la fondarea sa în 1959. Această muncă a fost tradusă prin vocație, profesionalism, competență, dedicație, perseverență.
Facultatea de Drept oferă un program de licență în domeniul dreptului (învățământ cu frecvență și învățământ cu frecvență redusă), precum și programe de masterat și de doctorat.
Pentru a ține pasul cu cerințele pieței forței de muncă, oferta educațională a facultății este permanent adaptată necesităților societății, fiind revizuită periodic la cele trei paliere - licență, masterat și doctorat, urmare a colaborării cu comunitatea de alumni a facultății noastre, precum și cu practicienii din domeniu.
Cuvântul decanului

Events
(Română) Conducerea Facultății de Drept a USM în vizită de studiu la Varșovia, Polonia pentru a se familiariza cu procesele de instruire universitară
Monday June 12th, 2023EventsSorry, this entry is only available in Romanian...

(Română) Înmânarea diplomelor absolvenților programelor de master în drept, promoția 2023
Wednesday May 31st, 2023EventsSorry, this entry is only available in Romanian...

(Română) Ziua ușilor deschise în cadrul Centrului de Instruire al ANP
Thursday May 25th, 2023EventsSorry, this entry is only available in Romanian...

(Română) Concursului pentru cel mai creativ video la tema: „UE – Moldova: împreună mai puternici”/ “EU – Moldova: Stronger together”/ “UE – Moldavie: plus forts ensemble”
Thursday May 25th, 2023EventsSorry, this entry is only available in Romanian...

The second cluster of the training or trainers within the Project “Promoting Human and Children’s Rights Education at the State University of Moldova – January 2023-July 2024″
Monday May 22nd, 2023Eventsdrept,drept public,facultate,modernicare,proiectThe second cluster of the training of trainers continued during May 18-19, in the context...

(Română) Lecția publică cu genericul „Convenția Europeană și Curtea Europeană a Drepturilor Omului vs Republica Moldova: între realitate și perspective”
Friday May 19th, 2023EventsSorry, this entry is only available in Romanian...

Announcements
(Română) Conferința științifică „100 DE ANI DE LA ADOPTAREA CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI: Evoluții, context și perspective europene în România și Republica Moldova”, 24 martie 2023
Tuesday March 21st, 2023AnnouncementsSorry, this entry is only available in Romanian...

(Română) Lecția publică cu tematica ” Consumul de droguri: soluţii pro şi contra pentru dezincriminare”, la data de 22.03.2023
Monday March 20th, 2023AnnouncementsSorry, this entry is only available in Romanian...

(Română) Invitație de participare la conferința științifică internațională: „Familia contemporană între tradiție și lege”
Friday March 17th, 2023AnnouncementsSorry, this entry is only available in Romanian...

(Română) Masă rotundă In memoriam Gheorghe Chibac (24.03.1943 – 08.09.2021)
Friday March 17th, 2023AnnouncementsSorry, this entry is only available in Romanian...

Conferința științifică internațională „OMUL, CRIMINOLOGIA, ȘTIINȚA”, ediția a II-a, dedicată aniversării a 40 de ani de activitate pe făgașul învățământului și științei și 65 de ani de viață a criminologului Valeriu Bujor
Wednesday March 1st, 2023AnnouncementsSorry, this entry is only available in Romanian...

Masa rotundă cu genericul „In memoriam Constantin N. Florea”, 23 februarie 2023
Wednesday February 15th, 2023AnnouncementsSorry, this entry is only available in Romanian...

Contact Us
Maps
Faculties
Contacts
- +373 22 244 810
- 9:00 - 17:00
- Universitatea de Stat din Moldova str. Alexei Mateevici 60, MD-2009
- rector@usm.md
Toleranță zero corupției
- integritate@usm.md