Învață limba poloneză gratuit și cunoaște Dreptul polonez!
Acordul de colaborare semnat între Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Drept și Administrare, Universitatea din Varșovia (Polonia) oferă oportunitatea pentru studenți, masteranzi, profesori și practicieni de a achiziționa cunoștințe cu referire la Dreptul Polonez și cel al Uniunii Europene.
De la data de 16.05.2022 până la data de 31.05.2022 se inițiază înscrierea audienților la Școala de Drept Polonez. Sunt invitați să aplice toți cei care sunt interesați să cunoașcă limba poloneză, să opereze cu limbajul juridic specializat, să fie familiarizați cu dreptul polonezi și al UE.
Pe parcursul a trei semestre audienții Școlii de Drept Polonez vor avea posibilitatea de a învăța limba poloneză (un semestru) și să cunoască elementele fundamentale ale ramurilor sistemului juridic al Republicii Polone și, prin implicit, al Uniunii Europene. Cursurile se vor încheia cu acumularea de credite de studii, în baza cărora va fi eliberată diploma de studii de Facultatea de Drept și Administrare a Universității din Varșovia.
Disciplinile de studiu vor fi predate de profesori ai Universității din Varșovia. Sunt admiși la instuiri nu doar persoane care sunt implicate în studierea dreptului ori în practica juridică.
Studenții de succes ai Școlii de Drept Polonez vor putea beneficia de oportunitatea de a realiza un stagiu practic în instituții de stat poloneze sau firme juridice organizate de Facultatea de Drept și Administrație a Universității Varșovia, precum și pot fi selectați pentu a realiza mobilități academice în Polonia.
Cursurile la Școala de Drept Polonez sunt gratuite, fiind acoperite din cadrul proiectului DIALOG, susținut financiar de Ministerul Științei și Învățământului Superior al Poloniei.
Pentru înscriere la Școala de Drept Polonez trebuie să completezi formularul:Se urmează linkul: https://forms.gle/b7Ej3KwhXswBAcuo8
MODEL – Cerere de înscriere (pentru formuar): http://drept.usm.md/public/files/Cerere%20de%20inscriere_scoaa%20poloneza.docx
Telefon de contact pentru întrebări: 069387887
Grabeștete să prinzi și tu un loc !!!
Nu rata șansa succesului tău profesional !!!


English
Русский