AVIZ

Susținerea tezei de doctorat cu titlul:

„Mijloace de apărare a pârâtului în cadrul procesului civil”

 

Școala Doctorală de Științe Juridice a Universității de Stat din Moldova anunță că la data de 31 octombrie 2022, ora 09:00, în cadrul Universității de Stat din Moldova (MD – 2009, Republica Moldova, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 67, bloc. 2, aud. 119),  va avea loc susținerea publică a tezei de doctorat cu tema „Mijloace de apărare a pârâtului în cadrul procesului civil”, specialitatea 553.03 – Drept procesual civil, autor: DUMITRAȘCU Dumitru, conducător științific: BELEI Elena, doctor în drept, conferențiar universitar

COMISIA DE DOCTORAT, aprobată de Consiliul Științific al USM (procesul-verbal nr. 1 din 28 septembrie 2022):

–         COJOCARU Violeta, doctor habilitat în drept, profesor universitar – președinte al Comisiei;

–         BELEI Elena, doctor în drept, conferențiar universitar – coonducător științific;

–         BOIȘTEANU Eduard, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar – referent oficial;

–         HURUBĂ Eugen, doctor în drept, conferențiar universitar – referent oficial;

–         COBAN Igor, doctor în drept, conferențiar universitar – referent oficial;

–         CHISARI-RURAK Aliona, doctor în drept, lector universitar – secretarul comisiei.

Teza de doctorat poate fi consultată la Biblioteca Universității de Stat și site-ul ANACEC (www.anacec.md )

Published luni, 17 octombrie 2022

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved