În data de 11 decembrie un grup de studenți din cadrul Facultății de Drept USM  și anume membrii Asociaţiei Studenţilor în Drept au efectuat o vizită  de studiu la subdeviziunile IGP al MAI unde au fost familiarizați cu modul de organizare și funcționare a subdeviziunilor Poliției, structura serviciilor și competențele funcționale ale acestora. Angajații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială ,, Fulger” împreună cu colegii săi au prezentat studenților echipamentele achiziționate în cadrul Strategii de Dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020 care sunt destinate pentru a  asigura ordinea şi securitatea publică.

Toate aceste acțiuni au drept scop identificarea celor mai bune metode de interacțuni dintre  comunitate și poliție şi nu în ultimul rînd esența aplicarii legislației în vigoare în ceea ce privește asigurarea și restabilirea ordinii și securității publice, prevenirea și combaterea infracțiunilor.
În finalul discuţiilor reprezentanţii celor două instituţii au stabilit că îşi vor consolida colaborarea şi  eforturile în realizarea acţiunilor propuse.

 

 

Published vineri, 11 decembrie 2020

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved