🌏 În data de 15 septembrie, comunitatea academică a Universității de Stat a marcat Ziua Internațională a Democrației, un moment dedicat reflecției asupra valorilor democratice, statului de drept și implicării civice.

👩‍⚖️ Evenimentul a debutat cu un mesaj de salut din partea dnei Tatiana Mihailov, prodecan al Facultății de Drept, doctor în drept,lector universitar, care a subliniat importanța formării unei generații de tineri juriști responsabili și implicați în viața democratică a țării.

📚 Studenții Facultății de Drept, alături de colegii lor de la Relații Internaționale, Administrație Publică și Științe Politice și Facultatea de Litere,au participat activ la conferința tematică dedicată educației pentru democrație, organizată de CICDE.

👩‍🏫 Dr. Arina Kraijdean, coordonator programe cercetare la CICDE, a prezentat structura instituțiilor electorale din Republica Moldova, etapele proceselor electorale și provocările actuale privind participarea tinerilor la vot.

🔍 Evenimentul a oferit participanților nu doar o înțelegere aprofundată a mecanismelor democratice și a cadrului electoral național, ci și ocazia de a-și dezvolta competențele critice de analiză a fenomenelor politice și a rolului tinerilor în consolidarea statului de drept.

👏 Mulțumiri organizatorilor, dnei lector univ. Lia Butucel pentru inițiativă și promovarea culturii democratice, precum și tuturor studenților pentru implicarea activă în această activitate de formare civică.

#ZiuaDemocrației #USM #FacultateaDeDrept#CICDE #EducațieCivică #ImplicareTânără

Published marți, 16 septembrie 2025

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved