La 12 februarie, studenții anului II au participat la o ședință plenară a Parlamentului Republicii Moldova, având oportunitatea de a observa în mod direct desfășurarea activității legislative. Vizita a fost organizată în cadrul disciplinei Protecția juridică a drepturilor omului, studenții fiind îndrumați și însoțiți de Doamna doctor în drept, lector universitar Rodica Nichita.
În cadrul ședinței plenare, studenții au urmărit examinarea și aprobarea ordinii de zi, precum și dezbaterea unor proiecte de lege de importanță majoră. Printre acestea s-a numărat Proiectul de lege pentru ratificarea Deciziei nr. 1/2025 a Comitetului mixt, constituit în temeiul Acordului de comerț liber dintre Republica Moldova și Republica Turcia, privind înlocuirea Anexei I referitoare la definiția noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă. De asemenea, a fost examinat Proiectul de lege pentru modificarea Codului educației al Republicii Moldova nr. 152/2014 (art. 3, 9, 12 ș.a.).
Participarea la ședință le-a oferit studenților posibilitatea de a înțelege mai bine etapele procesului de adoptare a actelor normative, dinamica dezbaterilor parlamentare și importanța votului în cadrul procedurii legislative. Totodată, aceștia au putut observa rolul esențial al Parlamentului în reglementarea domeniilor de interes public și în garantarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Detalii despre ședința plenară pot fi consultate pe site-ul oficial al Parlamentului(https://www.parlament.md/sitting-details-md.nspx?sittingId=d4c1ee99-7525-438c-a13a-20bded7d2782) , iar secvența video din cadrul ședinței poate fi vizionată pe pagina oficială de Facebook a instituției (https://www.facebook.com/share/v/1CCvRyG4CP/) .
Această experiență a contribuit la consolidarea cunoștințelor teoretice dobândite în cadrul cursului, prin contact direct cu activitatea instituțională și cu procesul decizional legislativ, oferindu-le studenților o perspectivă practică asupra funcționării autorității legislative.

Screenshot

Screenshot


English
Русский