Ieri, 01.12.2022, de ziua României, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a semnat un Protocol de colaborare cu Facultatea de Drept a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Protocolul a fost semnat cu o durată de 5 ani de zile, cu posibilitatea de prelungire.
Astfel, grație acestei înțelegeri, Facultatea de Drept a USM va beneficia de oportunități de dezvoltare a proiectelor de cercetare și publicare în comun a rezultatelor științifice, participarea în cadrul conferințelor științifico-practice, schimb de experiență cu cadrele didactice, mobilități academice pentru studenți și alte oportunități de colaborare.
La evenimentul de semnare au participat decanul Facultății de Drept a USM dr. hab., prof. univ., Serghei Brînza, prodecanii Stela Botnaru și Oleg Pantea, dr. conf., univ., iar din partea Universității din Alba Iulia – Bogdan Manole Decebal, doctor, lector universitar și Ana-Maria Cordoș, doctor, asistent universitar, Facultatea de Drept și Științe Sociale, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România.
„Prin semnarea Protocoalelor de colaborare ne propunem să asigurăm deschiderea Facultății de Drept a USM față de partenerii noștri de peste hotare, astfel încât generațiile de juriști în devenire, pregătiți la noi, să aibă posibilitatea să-și diversifice cunoștințele și să pună în aplicare legea în spiritul și litera ei”, a subliniat în cadrul întâlnirii decanul Facultății de Drept, S. Brînza.
„Ne exprimăm gratitudinea din partea Facultății de Drept a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru deschiderea manifestată de conducerea Facultății de Drept a USM, pentru o colaborare de succes în favoarea rezultatelor și performațelor didactice, științifice. Sunt sigur că demararea acestei colaborări va aduce doar beneficii instituțiilor partenere, astfel încât să ne putem bucura împreună de succes”, a menționat Bogdan Manole Decebal, dr., lect. univ.
La finele evenimentului, semnatarii instituțiilor și-au exprimat convingerea că vor depune toate eforturile ca obiectivele cuprinse în acord să fie îndeplinite pentru asigurarea unei colaborări reciproc avantajoase și de lungă durată.



English
Русский