La data de 25 noiembrie 2022, la Facultatea de Drept a Universității de Stat s-a desfășurat Lecția Publică cu genericul „Violența în mediul educațional”. Evenimentul a fost organizat de către Gurev Dorina, doctor în drept, conferențiar universitar și Botnarenco Mihaela, doctor în drept, conferențiar universitar pentru a marca „Ziua Internațională împotriva violenței și bullying-ului în școli” – care se celebrează anual, în prima zi de joi a lunii noiembrie, precum și în legătură cu desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor științifico-didactice de conferențiar universitar la Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a USM.
La eveniment au participat un grup de elevi din clasa a XII-a ai Liceului Teoretic „George Meniuc” din or. Chișinău, studenți ai Facultății de Drept a USM și cadre didactice din învățământul liceal și universitar.
Lecția publică a avut un dublu scop: de a spori nivelul de informare, sensibilizare și conștientizare a elevilor, studenților și cadrelor didactice privind fenomenul violenței în școală, precum și de a prezenta viitorilor absolvenți de liceu care sunt avantajele studierii dreptului în cadrul celei mai prestigioase facultăți cu profil juridic din Republica Moldova.
Dezbaterii au fost supuse subiecte sensibile și actuale, precum: violența sexuală în școală; bullyingul; violența profesor-elev; violența elev-elev, suicidul în rândul copiilor ș.a.
În cadrul lecției publice, au evoluat în calitate de vorbitori cadrele didactice-organizatoare a evenimentului, precum și studenții anului II ai Facultății de Drept: Lutencu Vladislav, Ciobanu Xenia, Rusu Dana, Gorea Loredana, Bordian Oxana, Glavațchi Crina Apostol Dana, Cernica Paula-Andreea – ce au susținut într-o manieră inedită rezultatele lucrului individual la disciplina Delincvența Juvenilă. Cu întrebări, precizări și completări relevante a intervenit și Șefa Departamentului Drept penal, Grama Mariana, doctor în drept, conferențiar universitar, care a accentuat, deopotrivă, importanța conjugării eforturilor în vederea prevenirii și combaterii bullyingului în mediul educațional.
La rândul lor, liceenii au participat cu entuziasm la discuții, au adresat întrebări și au exprimat viziunile proprii.
„A tolera violența în mediul educațional înseamnă a o ancora în dezvoltarea copiilor și, prin urmare, a o tolera în societate pentru deceniile următoare. Cu adevărat: „Este mai ușor să construiești un copil puternic, decât să repari un adult stricat”. Să fim competenți! Să fim buni! Să promovăm valorile dreptății! Să ne implicăm! Să spunem „NU” violenței în școală, acasă, pe stradă…oriunde și oricând”, au susținut vorbitorii din diverse perspective.
La sfârșitul evenimentului, Popovici Cristina, Prodecan al Facultății de Drept, alături de cadrele didactice universitare, le-au organizat elevilor-oaspeți un scurt tur în incinta instituției. În cadrul turului, elevii din clasele terminale ale Liceului Teoretic„George Meniuc” au aflat despre programele de studii, procesul de învățământ la Facultatea de Drept, ofertele educaționale de performanță, infrastructura facultății și oportunitățile pe care le oferă deținerea licenței în domeniul dreptului. Tinerii au fost curioși să descopere și semnificația statuii Zeiței Themis – amplasată în incinta facultății. Gazdele le-au înmânat tuturor broșuri cu informații despre Facultatea de Drept (programe de studii, condiții de admitere, oportunități) iar aceștia s-au arătat interesați de a păși repetat pragul instituției, inclusiv din postura de studenți.



English
Русский