Studenții, doctoranzii și profesorii francofoni de la Facultatea de Drept, USM, au beneficiat de o formare profesională oferită de către profesorul Canadian Sabin Ouellet, președinte al Asociației Internaționale a Procurorilor Francofoni.
Profesorul Ouillet se află în Republica Moldova, fiind invitat în cadrul unui proiect pentru formare a procurorilor, realizat de Institutul Național al Justiției, Procuratura Republicii Moldova și Organizația Internațională a Francofoniei.
La 18 octombrie a.c. Sabin Ouellet a ținut o prelegere publică, în cadrul Facultății de Drept cu genericul „Evoluția civilizației umane și paradigmele democrației”.
Prestația inedită a înaltelui oaspete la Facultatea de Drept a USM s-a încadrat prin excelență atât în planul de formare a viitorilor profesioniști în materia dreptului, cât și în activitățile de formare continua a cadrelor didactice de la Filiera Francofonă Drept.
În prelegerea sa, profesorul Ouellet a elucidat aspecte evolutive ale democrației din timpurile Romei Antice până în zilele noastre, reușind la fiecare etapă de evoluție a civilizației umane să indentifice originile și precursorii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Activitatea de instruire a culminat prin expunerea temeinică a conținutului libertății de exprimare, fiind decelate cele mai variate aspecte ale libertății, considerate „turnesol” al democratiei.
Lecția publică a fost urmată de activități în atelierele practice. Astfel, dreptul de exprimare a constituit subiect de dezbatere al unuia dintre ateliere. Profesorul Ouellet a fascinat publicul prin selecția unor exemple relevante de evoluție și consolidare a dreptului la exprimare, în mod special – în democrațiile vulnerabile.
„Am trait o experiență frumoasă, intercaționând cu publicul francofon de la Faculatea de Drept. Am rămas plăcut surprins atât de feed-backul pe care l-am primit la formare, cât și de abilitățile comunicaționale în limba franceză ale profesorilor și studenților. Am avut un public deschis, cooperant și foarte inteligent, pentru ce îmi exprim respectul și simpatia”, a fost opinia Dlui profesor invitat.
Cu un mesaj de mulțumire oaspetelui a venit și decanul Facultății de Drept, dr. hab., profesorul Serghei Brînza:
„Aducem cele mai cordiale mulțumiri pentru prestația Dvoastră, dle profesor Ouellet. Și vreau să remarc în contextul celor discutate, că Facultatea de Drept este un adevărat Alma-Mater pentru însușirea regulilor de funcționare a societăților democratice, începând cu principiul de separare a puterilor și până la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, care sunt și valori fundamentale ale democrației.”
Și ca o excepție de la regulă, a continuat: „Iar dacă ulterior, ieșiți din aulele universitare, discipolii noștri pică examenul de integritate, asta înseamnă că trebuie să schimbăm mentalitatea în societate. Or, intr-un mediu infect este foarte dificil să-ți păstrezi intactă moralitatea”, a concluzionat decanul Facultății.
Facultatea de Drept aduce mulțumiri coordonatorilor de proiect și colegilor de la Facultate, care au contribuit la realizarea acestei formări de o relevanță incontestabilă – Organizația Internațională a Francofoniei în persoana Dnei Cătălina Spânu, ambasadoarea Republicii Moldova în Republica Franceză, Excelența sa Corina Calugaru, Asociația Internațională a Procurorilor Francofoni în persoana dlui Sabin Ouellet.
Acest eveniment a fost coordonat de Dna Vitalina Bahneanu, dr., conf.univ., coordonatoarea Filierei Francofone Drept.
Informație suplimentară. Sabin Ouellet are o experiență de 30 de ani în domeniul jurisprudenței, dintre care timp de 20 de ani a deținut mandatul de Procuror general al Canadei. Este co-fonadator și președinte al Asociației Internaționale a Procurorilor Francofoni; profesor în cadrul Școlii Naționale de Administrare Publică din Québec (Canada).


English
Русский

