Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță, cu mândrie, că domnul Gheorghe Reniță, doctor în drept, lector universitar la Departamentul Drept penal, a devenit laureat al Concursului Național „Teza de doctorat de excelență a anului 2021″.
Astfel, domnul Gheorghe Reniță a obținut diploma de gradul I (întâi) și premiul „Nichita Smochină” pentru teza de doctorat de excelență a anului 2021 cu tema „Răspunderea penală pentru manipularea unui eveniment și pariurile aranjate”.
Totodată, conducătorului științific care a ghidat scrierea tezei – domnul Vitalie Stati, doctor în drept, conferențiar universitar, i s-a conferit diplomă de merit.
Distincțiile au fost oferite, la data de 27 mai a.c., în cadrul unei festivități de premiere, organizate de către Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare (ANACEC).
Acest concurs, inițiat de către Consiliul Naţional pentru Acreditare și Atestare, a ajuns la cea de-a 12-a ediție.
Competiția are drept scop stimularea obținerii rezultatelor științifice recunoscute la nivel internațional, susținerea şi dezvoltarea creativității științifice a cercetătorilor, promovarea tezele de doctorat actuale, inovative şi utile pentru societate.
Este pentru prima dată când în istoria acestui concurs a fost premiată cu locul I (întâi) o lucrare din domeniul dreptului.
Exprimăm felicitări premiaților și le dorim sănătate și noi performanțe în continuare.



English
Русский