Studenții Facultății de Drept, Filiera Francofonă vor reprezenta Universitatea de Stat din Moldova la concursul internațional „Jean Pictet” ediția a 38-a care se va desfășura în Albania, în perioada 19-26 martie 2022.
Dintr-un număr impunător de dosare și țări participante, echipa Facultății de Drept a fost selectată după etapa depunerii dosarului, care era concentrată pe formularea răspunsurilor și întocmirea unui eseu în materia dreptului internațional public.
Scopul de bază al acestui concurs de drept internațional este „de a scoate dreptul din cărți”, iar obiectivele de bază sunt „Învață, Concurează, Întâlnește”. În opinia foștilor participanți, care sunt în număr de 3901 (la moment), participarea la concursul „Jean Pictet” a fost o experiență unică.
Acest concurs de drept internațional public este unul de talie internațională și implică cunoașterea aprofundată a tuturor ramurilor relevante ale dreptului internațional public, aplicabile conflictelor armate.
Participanții urmează să înțeleagă și să aplice simularea, fiind apreciată în special capacitatea de a se poziționa într-un scenariu fictiv; capacitatea de a distinge elementele și detaliile importante ale spețelor; de a identifica probleme strategice; stabilirea oportunităților și ale riscurilor, inclusiv capacitatea de a înțelege complexitatea evenimentelor și rolul atribuit diferitelor etape ale simulării, utilizarea datelor fără a inventa fapte, concentrându-se pe dreptul internațional public.
Concursul este concentrat pe respectul față de munca, cultura și opinia echipelor, acceptarea diversității profilurilor celorlalți, înțelegerea poziției și argumentelor echipelor, lucrul în echipă propriu-zis, prin susținere mutuală, cooperare și modalitate de interacțiune, precum și modalitatea de exprimare a mesajului, atât fundamentarea teoretică, cât și emoția și pasiunea transmisă.
Echipa Filierei Francofone a Facultății de Drept va fi reprezentată de Dumitru Stoica, student anul 2; Veronica Vornic și Ecaterina Gîdei, studente an. 3. Coordonatori din partea cadrelor didactice sunt: Oga Dorul, dr., conf. univ; Doina Cazacu, dr., conf. univ. ; (Departamentul Drept Internațional și European); Vitalina Bahneanu, dr.conf.univ. ; prof. Franceza juridică.
În cadrul întrunirilor săptămânale va fi monitorizat procesul de pregătire a studenților pe segmentul dreptului internațional umanitar având ca obiectiv sporirea șansele de succes ale echipei Universității de Stat din Moldova. Evenimentul constituie o oportunitate pentru studenții de la facultățile de drept de a demonstra competențele formate în cadrul instruirii universitare.



English
Русский