La data de 08 decembrie 2021, în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, a fost inaugurată Conferința științifico-practică internațională Statul, Securitatea și Drepturile Omului în Era Digitală. Evenimentul a fost organizat în contextul aniversării a 75 ani ai Universității de Stat din Moldova, în cadrul proiectului de stat Modernizarea mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului (director de proiect doctor habilitat în drept, Rodica Ciobanu) cu suportul mai multor instituții naționale și de peste hotare, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice, profesori universitari, cercetători, reprezentanți ai societății civile.
Suport esențial în organizare a fost acordat de: Universitatea din Varșovia (Polonia), Universitatea Ecologică din București (România), Universitatea Ovidius din Constanța (România), Universitatea Națională din Zaporojie (Ucraina), Universitatea Yuriy Fedkovich din Cernăuți (Ucraina), Agenția de Guvernare Electronică din Republica Moldova, A.O. Promo LEX, A.O. Eco Contact, Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC.
Vizibilitatea evenimentului științific a fost asigurată de Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale, în persoana Dlui Director, Cojocaru Igor.
La data de 08 decembrie 2021 a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor Conferinței, în calitate de moderator fiind Dna CIOBANU Rodica, dr. hab., conf. univ., Facultatea de Drept, USM.
Dna CIOBANU Rodica a recunoscut valoarea științifică și culturală a Conferinței internaționale Statul, Securitatea și Drepturile Omului în Era Digitală, care a devenit un eveniment tradițional pentru Facultatea de Drept a USM. Ediția de anul acesta a coincis cu aniversarea a 75 de ani ai Universității de Stat din Moldova, valoarea simbolică a manifestării științifice fiind evidentă. A mulțumit partenerilor și societății civile pentru implicare; or, în absența unui suport efectiv din partea acestora un atare nivel de organizare ar fi fost greu de asigurat.
Dl ȘAROV Igor, dr., conf.univ., Rectorul USM, a menționat că este onorat să participe la Conferința internațională Statul, Securitatea și Drepturile Omului în Era Digitală – eveniment semnificativ pentru instituție, în ansamblul său, în special în contextul aniversării a 75 ani de la fondare. A fost punctat faptul că manifestarea științifică este organizată în cadrul Proiectului de Stat Modernizarea mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului, care se bucură, la rândul său, de înaltă apreciere în mediul științific. Dl Rector a dorit succes tuturor participanților și a invitat la colaborare științifică.
Dna IORDANOV Rodica, Secretar de Stat la Ministerul Mediului al Republicii Moldova, a venit un cuvânt de salut din partea instituției reprezentate. În contextul genericului Conferinței științifice internaționale, a semnalat că era digitală, de rând cu avantajele pe care le aduce lumii moderne, implică și multiple riscuri, legate de atacuri la persoană, protecția datelor, violență informațională, hărțuire, încălcarea vieții private, difuzarea informațiilor eronate etc. În condițiile realității sociale și juridice, protecția drepturilor omului în fața riscurilor generate de digitalizare a devenit un imperativ. În acest mod, manifestarea științifică se încadrează perfect în realitatea de astăzi, fiind, în esență, un model de cooperare digitală și de dialog științific.
Dl DUȚU Mircea, prof. univ., Director al Institutului de Cercetare Juridică al Academiei Române Acad. Andrei Rădulescu, Președinte al Universității Ecologice din București, România, a menționat că participarea la Conferință înseamnă reluarea unei tradiții de colaborare interinstituțională. S-a reconfirmat existența, de o parte și de alta a Prutului, a două state, dar cu tradiții, limbă, gândire, fundamente științifice comune. În această ordine de idei, Conferința este o posibilitate de diseminare a științei dreptului, inclusiv a științei dreptului mediului la nivel internațional, dreptul la un mediu ecologic, sigur, prezentând interes atât pentru comunitățile naționale, cât și pentru comunitatea globală.
Dl ZALESNY Jacek, dr. hab., expert în cadrul Centrului Științific Național, Universitatea din Varșovia, Polonia, a comunicat despre onoarea de a participa la Conferință, tematica privind protecția drepturilor omului în societatea contemporană fiind de maximă actualitate, inclusiv în condiții de pandemie. Problema caracterului rațional al dreptului sau a naturii sale pure, neinfluențate de alte interese, drepturile consumatorului în condiții digitale constituie subiecte de interes pentru întreaga comunitate științifică, acestea și alte chestiuni urmând a fi discutate la eveniment, din perspectivă științifică și comparativă.
Dna COJOCARI Evghenia, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Comisia Drepturilor Omului și Relații Interetnice, fiind la început de mandat, a explicat că în perioada actuală se intervine în mai multe acte normative, toate completările/modificările fiind orientate spre protecția drepturilor omului. Tematica comunicărilor incluse în agendă denotă faptul că unele problematici persistă în timp, fiind la fel de actuale, câțiva ani în urmă și în prezent. Dosarele pierdute la CtEDO, dosarele în așteptare de a fi examinate la CtEDO sunt o dovadă a faptului că Republica Moldova are restanțe serioase la capitolul drepturilor omului. Și, în asemenea circumstanțe, mediul academic și de cercetare se poate implica în procesul de îmbunătățire a cadrului normativ-juridic din perspectiva protecției drepturilor omului, prin implicare în activități științifice, dialog constructiv, înaintare de propuneri și recomandări.
Dna KOLOMOYETS Tetyana, dr., prof. univ., decan al Facultății de Drept al Universității Naționale din Zaporojie, Ukraina, membru corespondent al Academiei Naționale de Științe Juridice a Ucrainei, a felicitat participanții pentru posibilitatea unui schimb fructuos de experiență științifică. A menționat că în context actual, când procesele informaționale, de digitizare sunt atât de dezvoltate, datele dobândite astfel trebuie să fie supuse unei cercetări complexe, în care să fie implicați atât teoreticieni, cât și practicieni, atât juriști, cât și reprezentanți ai legislativului, calitatea legii fiind în relaționare directă cu activitatea celor menționați. Iar Conferința organizată este o posibilitate reală de discuții fructuoase, de analiză și schimb a bunelor practici, tematicile din agendă sunt interesante și actuale, colegii din Ucraina , participanți la eveniment, urmând a avea o implicare activă în sesiunile științifice.
Dl STOICA Adrian, dr., prof. univ., Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității Ovidius din Constanța, s-a declarat onorat de a participa la Conferința internațională Statul, Securitatea și Drepturile Omului în Era Digitală și de a se implica în activități de organizare. A transmis un salut cordial tuturor participanților din partea colegilor români, mulțumind Dlui Decan Brânză Sergiu pentru asemenea inițiative științifice. Genericul Conferinței este unul sugestiv și actual, inclusiv în perioade de criză, generate de pandemie și nu doar.
Dl BRÂNZA Sergiu, dr.hab. în drept, prof. univ., decan al Facultății de Drept a USM, a mulțumit colegilor de peste hotare pentru relațiile de prietenie și cooperare care se materializează deja de ceva timp în diverse rezultate frumoase. A devenit foarte clar că pandemia nu este un impediment în fața colaborărilor dintre universități, mai ales pe segmentul cercetării. Actualitatea și importanța tematicii sunt evidente; or, abordările cu privire la stat și drepturile omului sunt actuale mereu, în special în era digitală. A fost accentuat rolul digitizării, al tehnologiilor, al roboticii, al inteligenței artificiale în modernizarea proceselor lumii contemporane, cu îndemn spre găsirea unor soluții optime de reglementare a acestor procese, astfel încât drepturile omului să nu fie încălcate, ci, dimpotrivă, să se bucure de un nivel sporit de protecție. Discuțiile productive în cadrul conferinței științifice pot soluționa anumite vulnerabilități legate de riscuri ale digitalizării, Dl Decan BRÂNZA Sergiu a mulțumit participanților și dorindu-le succes la prezentarea comunicărilor științifice.
Programul conferinței a întrunit un areal extrem de vast și amplu de tematici, cât și de personalități notorii, recunoscute, cu apartenență la diferite centre de cercetare atât din spațiul european cât și din imediata vecinătate. Acest fapt se datorează partenerilor care au dat curs invitației de participare la organizarea acestui eveniment științific, care prin discuții și cercetării pertinente aduce omagiu Drepturilor Omului și luptătorilor pentru protecția acestora.
Conferința plenară a fost organizată în două sesiuni: una cu participanți străini, vorbitori de engleză, poloneză, ucraineană, rusă – moderată de Dna MOCANU Veronica, dr., conf. univ. și a doua cu participanți din România și Republica Moldova, având comunicări în limba română – moderată de Dl Academician GUCEAC Ion, dr. hab., prof. univ. În cadrul ambelor sesiuni au fost abordate tematici actuale, din perspectivă comparativă, complexă și interdisciplinară.
Dl URBANIAK Kryzsztof, dr., Facultatea de Drept, Universitatea din Bergen, Norvegia, a intervenit cu un discurs la tema Electronic voting implementation prospects. New trends, old problems [Perspectivele implementării votului electronic. Noi tendințe, vechi probleme]. Chestiunea votului electronic este pe larg discutată, atât în contextul proceselor electorale, cât și în cel al referendumurilor. Votul electronic este unul dintre cele mai interesante domenii științifico-practice, care oferă posibilitatea examinării gradului de protecție a datelor, a capacităților tehnologiilor informaționale de a prezice și preveni anumite riscuri. Există diferite sisteme de vot electronic, implementate în diferite sisteme juridice. Acesta oferă multiple avantaje: sunt confortabile, din punctul de vedere al gestionării timpului, locația nefiind decisivă pentru posibilitatea de a exercita votul, votantul urmând a avea la sine doar un dispozitiv electronic și acces la internet pentru a putea vota etc. Totuși, nu pot fi neglijate și anumite vulnerabilități, legate de divizarea societății (persoane tinere/persoane în etate; comunitatea urbană/comunitatea rurală), riscul intimidării persoanei în momentul nemijlocit al votării, anumite aspecte de securitate etc. Prin urmare, implementarea sistemul electronic de votare mai poate fi îmbunătățit,
Dl ZALESNY Jacek, dr. hab., expert în cadrul Centrul Științific Național, Universitatea din Varșovia, Polonia, a abordat subiectul Политическая власть судов. Конституционные суды как участники государственного политического процесса [The political power of the courts. Constitutional courts as participants of the state political process], [Puterea politică a curților. Curțile Constituționale în calitate de participanți la procesul politic de stat]. În prezent, devine tot mai accentuat faptul că, la nivelul național al diferitor sisteme juridice, Curțile Constituționale nu sunt independente, activitatea și deciziile acestora fiind influențate politic. Subiectul a fost tratat din perspectiva principiului checks and balances, indisolubil legat de principiul constituțional al separării și colaborării puterilor, precum și de cel al protecției drepturilor omului. Constituția este și trebuie să fie fundamentul drepturilor omului și garanția fundamentală a acestora. Controlul constituționalității legilor este un subiect sensibil pentru contemporaneitate și, în acest proces, garanțiile constituționale privind protecția drepturilor omului și a funcționării aparatului de stat, trebuie strict respectate. Nu poate fi delimitată activitatea practică a autorităților publice de sistemul de valori și paradigme, sistemul axiologic al persoanelor implicate fiind relevant. Diversitatea sistemelor axiologice ale judecătorilor constituționali contribuie la asigurarea pluralismului de gândire, generează dezbateri pe subiecte juridice.
Dna KOLOMYETS Tetyana, dr., prof. univ., decan al Facultății de Drept al Universității Naționale din Zaporojie, Ukraina, membru corespondent al Academiei Naționale de Științe Juridice a Ucrainei, a prezentat un discurs la tema Право лица на допуск к государственной службе в условиях цифровизации публичного управления: опыт Украины [The right of a person to access to public service in the context of digitalization of public administration: the experience of Ukraine], [Dreptul persoanei de a accede în serviciul public în contextul digitalizării administrației publice: experiența Ucrainei]. A fost analizat cadrul normativ-juridic al Ucrainei cu privire la accederea la o funcție publică, una dintre cerințe speciale fiind cunoașterea limbii de stat, și nu doar la un nivel uzual. În august 2021 a fost schimbată esențial paradigma accesului la funcție publică, din perspectiva posedării limbii de stat, acest proces fiind totalmente digitalizat, astfel candidatul la funcția publică urmând a susține un veritabil examen, până a fi admis la o altă etapă de concurs.
Dna MLYNARSKA-SOBACZEWSKA Anna, dr. hab., Universitatea Adam Mickiewicz din Poznan, Polonia, a abordat subiectul Argumentative methods used in ECtHR case-law in sensitive moral issues [Metode argumentative utilizate în jurisprudența CtEDO în probleme morale sensibile]. Spre exemplu, atunci când este discutată chestiunea avortului, în perspectivă juridică este invocat dreptul la viață. Și, dacă anterior aceste subiecte constituiau un tabu, în prezent există un cadru de reglementare normativ-juridică a acestor situații. Dreptul la viață este consacrat atât în Legile fundamentale ale statelor europene, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, aceste acte nu oferă soluții pentru interpretarea dreptului la viață în situații specifice, o atare competență de interpretare cazuală revenind, prin lege, instanțelor de judecată naționale sau CEDO, după caz. Sunt mai multe metode argumentative pe care CtEDO le valorifică pentru soluționarea acestor cazuri specifice (metoda legată de autoritate, metoda epistemică, metoda deontologică etc.), utilizate distinct sau combinat, în vederea respectării dreptului a viață privată sau, eventual, în vederea respectării altor drepturi în situații abordând chestiuni sensibile.
Dna SIEKIERA Joanna, dr., Facultatea de Drept a Universității din Bergen, Norvegia, a intervenit cu o prezentare la tema Stability Policing as a new concept within the NATO doctrine [Politici de stabilitate în calitate de nou concept în doctrina NATO]. Stabilitatea politicilor a devenit o abordare nouă, de perspectivă în doctrina NATO. A fost sintetizată perceperea militarilor din misiunile NATO, în uniforme militare specifice, de către localnicii din anumite regiuni vizate, care este, mai degrabă, una care generează temeri și îngrijorări. În asemenea condiții, a fost accentuată orientarea NATO spre menținere păcii, protecția legii, fortificarea ordinii și securității populațiilor indigene, dar și faptul că nu se urmărește aplicarea forței, organizarea acțiunilor militare și inițierea conflictelor. Dna SIEKIERA Joanna a oferit și exemple pertinente în acest sens, pentru a evidenția contribuția NATO, prin politici de stabilitate, la menținerea păcii în anumite focare de conflict.
Dl VINTILĂ Vadim, consultant juridic, Agenția de Guvernare Electronică, Republica Moldova, a propus spre discuții subiectul cu privire la Noul cadru legislativ de reglementare a serviciilor publice în Republica Moldova. În procesul de reinginerie a serviciilor publice la nivel național,
s-a constatat existența unor vulnerabilități și necesitatea creării unui cadru juridic adecvat pentru furnizarea serviciilor publice. A fost examinat proiectul Legii serviciilor publice, din perspectiva unui schimb de paradigme, având drept obiective: uniformizarea modului de înființare, prestare și desființare a serviciilor publice; încurajarea comunicării electronice; prioritizarea formei electornice de emitere a documentelor eliberate de prestatorii de servicii publice, excluderea apartenențe geografice la prestarea serviciilor publice. Cu titlu de finalități, au fost propuse: simplificarea procedurilor; implementarea serviciilor publice proactive și complet automatizate; sporirea accesibilității la servicii publice; diminuarea tarifelor.
Dl STOICA Adrian, dr., prof. univ., Universitatea Ovidius din Constanța, România, a intervenit cu un discurs la tema Dreptul de acces la justiție în contextul digitalizării procesului civil. Interesul pentru subiect este unul actual. Încă din 1978, prin prisma Rezoluției nr. 78(8) a Comitetului de Miniștri către Statele membre privind asistența judiciară și consultanța juridică, s-a consacrat faptul că Nimeni nu trebuie să fie împiedicat de obstacole cu caracter economic să își susțină dreptul sau să își apere drepturile sale în fața tuturor jurisdicțiilor de natură civilă, comercială, administrativă, de dreptul muncii sau fiscală. În acest sens, orice persoană trebuie să aibă dreptul la asistența juridică necesară. În prezent, în condițiile erei digitale, dreptul de acces la justiție a dobândit noi valențe, fiind gândite și implementate noi mecanisme de garantare a acestuia. Documente importante au fost adoptate în sfera armonizării normelor privind inteligența artificială, comunicare prin sisteme informatizate în procese civile și penale transfrontaliere (sistemul e-CODEX), piețele criptoactivelor, notificarea sau comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și penală etc.
Dna RUSU Svetlana, șef al Direcției de politici publice și legislative, Oficiul Avocatului Poporului, Republica Moldova, a abordat subiectul privind Respectarea drepturilor omului în contextul crizei pandemice. A fost evidențiat rolul activ al instituției Avocatului Poporului în examinarea plângerilor privind încălcarea drepturilor omului, prin implicare, dialog cu autoritățile competente, raportare, control etc. Criza pandemică, la rândul său, a generat creșterea numărului de plângeri privind accesul la servicii medicale, accesul la informații, dreptul la muncă, dreptul la un trai decent, dreptul la libera circulație, la libertatea de exprimare și libertatea întrunirilor. Unele decizii ale autorităților, în condițiile gestionării pandemiei generat de COVID-19, au fost excesive, ceea ce stimulat o reacție defensivă din partea societății. Autoritățile naționale nu au reușit de fiecare dată să reacționeze în spiritul normelor și valorilor europene, axate pe protecția drepturilor omului. Avocatul Poporului, astfel, a intervenit pe domenii, în limitele competenței acordate prin lege.
Dl MANOLE Ion, director Promo LEX, a prezentat un Raport cu privire la respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, menționând și despre faptul că autoritățile transnistrene nu agreează monitorizarea situației în teritoriu și nu sunt cooperanți în acumularea de date relevante. Dimpotrivă, sunt admise grave încălcări ale drepturilor omului, dreptul de a contesta anumite decizii ale așa-numitelor autorități legale din stânga Nistrului fiind restricționate. La nivelul autorităților constituționale ale Republicii Moldova, deși se întreprind anumite măsuri (activitatea Comisiei Speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare; Discursul Președintelui Republicii Moldova la Adunare Generală a ONU cu privire la retragerea GOTR și distrugerea munițiilor de la Cobasna), continuă să existe probleme de implicare în soluționarea problemei transnistrene (spre exemplu, Comisia Unificată de Control pe lângă Guvern este nefuncțională, iar deciziile protocolare nu sunt respectate). La CtEDO, în perioada 2004-2020, au fost examinate 78 de cauze prin care s-a constatat violarea drepturilor omului în regiune transnistreană (inclusiv cauze de tortură și rele tratamente: supraaglomerarea locurilor de detenție, lipsa condițiilor minime de existență și a asistenței medicale calificate; dreptul la libertatea și siguranța persoanei; libertatea de circulație; libertatea de exprimare). Rolul Federației Ruse în menținerea acestei stări de lucruri este unul substanțial. La final, Dl MANOLE Ion a propus un set de recomandări, promovate constant de Promo LEX, care ar contribui la remedierea situației privind protecția drepturilor omului în regiunea transnistreană.
Dl CAZACU Pavel, avocat PromoLEX, a generalizat subiectul privind Importanța mecanismelor ONU în promovarea și respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Acestea includ: evaluarea periodică universală (urmărește îmbunătățirea situației drepturilor omului în toate statele); proceduri speciale (abordarea situațiilor specifice fiecărei țări sau probleme tematice); și Comitete ONU (Comitetul împotriva Torturii, Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei). Pentru Republica Moldova, cu titlu de recomandări constante, figurează necesitatea de a promova drepturile omului în regiunea transnistreană, acordarea de suport victimelor abuzurilor comise în regiune, implementarea unor mecanisme funcționale de monitorizare a protecției drepturilor omului în regiunea transnistreană și asigurarea accesului societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în aceste activități. Problema transnistreană nu este soluționată, de ani de zile, fiind necesare politici și strategii naționale în acest sens.
Dl GUCEAC ION, academician, dr. hab. prof. univ. a menționat că interesul pentru subiect este unul de durată. Sunt relevante reglementările internaționale și naționale în domeniu, inclusiv reglementările constituționale, interpretarea dreptului la liberă exprimare urmând a fi efectuată prin prisma impactului asupra vieții sociale, a conexiunii acestuia cu dreptul la informații. Este îmbucurător că, la nivel național, consacrarea legislativă a dreptului la opinie și la liberă exprimare este, în mare parte, în corespundere cu spiritul reglementărilor internaționale, fără a fi exclusă, în același timp, necesitatea armonizării unor aspecte specifice de reglementare și a mecanismelor de garantare în practică. Analiza complexă a subiectului urmează a fi publicată în culegerea de articole științifice, editată cu ocazia organizării Conferinței științifice.
Organizatorii, moderatorii și participanții au avut intervenții pe parcursul evenimentului. Iar la finele sesiunii plenare a manifestării științifice au lansat cuvinte de mulțumire și de felicitări reciproce în legătură cu succesele obținute la tematicile discutate.
Articolele integrale vor fi publicate, tradițional, într-o culegere științifică cuprinzătoare, care va putea fi consultată de toți cei interesați de promovarea și fortificarea dimensiunii științifice a cercetării și de implementarea mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului.



English
Русский