În zilele 1-7 septembrie 2021 la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova se află în vizită de studiu dl. Norbert TÓTH, doctor în drept, conferențiar universitar, șeful Departamentului Drept Internațional al Universității Naționale a Serviciilor Publice, Budapesta, Ungaria. Dl. TÓTH este membru al rețelei cercetătorilor “European Non-Territorial Autonomy Network (ENTAN)” specializată în studierea minorităților naționale și etnice în Europa.
Dl TÓTH urmează să realizeze o cercetare la subiectul protecției minorităților naționale în Republica Moldova. În acest sens sunt preconizate o serie de întrevederi cu cadrele didactice din cadrul Departamentului Drept Internațional și European și Departamentul Dreptul Public, dar și reprezentanții instituțiilor de stat având competențe în domeniul protecției minorităților naționale. La fel, sunt preconizate lecții publice destinate studenților Ciclului I și II.
În cadrul întrevederii din 1 septembrie decanul Facultății de Drept, dl Serghei BRÎNZA, doctor habilitat în drept, profesor universitar, a apreciat alegerea Universității de Stat din Moldova în vederea realizării misiunii de cercetare, asigurând invitatul că la facultate activează somități în toate domeniile dreptului și cu siguranță obiectivele cercetării vor fi atinse.
La întrevedere au participat membrii Departamentului Drept Internațional și European: Olga Dorul, doctor în drept, conferențiar universitar, Doina Cazacu, doctor în drept, conferențiar universitar și Nicolae Coșleț, magistru în drept, asistent universitar.



English
Русский