Decanul Facultății de Drept a USM, dr. hab. prof. univ. Serghei Brînza, însoțit de prodecan, magistru în drept, Cristina Popovici și un grup de studenți, a participat astăzi, 23 februarie 2023, la şedinţa festivă, consacrată aniversării a 28-a a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, unde a venit cu un mesaj din partea facultății.
Serghei Brînza a vorbit în alocuţiunea sa despre valoarea proceselor democratice prin care a trecut Republica Moldova de la fondarea Curţii Constituţionale. El a subliniat aportul adus de Curte prin hotărârile sale, care au demonstrat că Republica Moldova este un stat de drept și democratic, cu o perspectivă integraționistă europeană.
„Facultatea de Drept a USM întotdeauna a fost un prieten al Curții Constituționale, nu doar prin absolvenții noștri judecători, dar și multitudinea de evenimente științifico-practice organizate împreună, conferințe naționale și internaționale, mese rotunde, nu mai puțin importante sunt avizele Facultății de Drept la sesizările Curții Constituționale”, a declarat Serghei Brînza. Adresându-se judecătorilor Curţii Constituţionale, decanul a menţionat că Facultatea este pe deplin deschisă lumii profesionale, să contribuie la îmbunătățirea a tot ce poartă denumirea stat de drept, legalitate și dreptate.
Studenta anului IV, Facultatea de Drept, Evelina Descălui a menționat că, ponderea Curții Constituționale în cadrul societății este una considerabilă, or cu cât mai corect, onest și calitativ va fi asigurată ordinea constituțională, cu atât mai mare va fi credibilitatea cetățenilor în Constituție, în normele de drept, în lege și, prin urmare, în perspectivele statului.
La Ședința festivă au participat Prim-prorectorul USM, dr. hab., prof. univ. Otilia Dandara, judecătorul CEDO Diana Sârcu-Scobioală, magistrați și alți funcționari ai organelor de drept din țară.
În cadrul aceluiași eveniment, a fost semnat un acord de colaborare între Curtea Constituțională și Universitatea de Stat din Moldova, în care majoritatea acțiunilor de implementare revin Facultății de Drept a USM. Domeniile de cooperare în baza acordului rezidă în organizarea stagiilor de practică și activităților extracurriculare în cadrul Curții Constituționale pentru studenţii USM, organizarea și participarea în cadrul conferințelor științifice, seminare tematice, mese rotunde, oferirea de opinii, sprijinirea reciprocă în elaborarea publicațiilor științifico-practice.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a fost creată la 23 februarie 1995, fiind prima autoritate de jurisdicţie constituţională în istoria Republicii Moldova.





English
Русский