Facultatea de Drept şi-a prezentat oferta educațională la cel mai mare festival al profesiilor organizat în or. Strășeni.

Peste 400 de absolvenți ai liceelor din raioanele Strășeni și Nisporeni s-au arătat interesați de ofertele educaționale ale Facultății de Drept, fiind ghidați în alegerea unei profesiei juridice de succes de către echipa Departamentului Drept Procedural.

În cadrul târgului ne-am propus să promovăm profesiile juridice și implicit Facultatea de Drept prin:

  • amenajarea unei mese cu materiale promoționale despre Facultatea de Drept;
  • crearea zonei expo cu 8 infografice despre profesiilor juridice;
  • organizarea ședinței foto în mantii și robe – uniforme specifice profesiilor juridice.

La fel, absolvenții au fost atrași periodic să se implice într-un quiz juridic desfășurat instantaneu prin Kahoot cu ajutorul telefoanelor mobile. Abiturienților li s-a oferit premii sub formă de cărți și reviste de specialitate.

Echipa de studenți ai anului I, prin prezența: Caraman Ion, Șimon Vlada, Ginco-Fodor Daniela, Bondarenco Olga, Manole Cristianau și a masterandului Dan Furculiță, s-au implicat activ pentru a comunica și răspunde la întrebările liceenilor despre cum are loc admiterea și cum sunt studiile la drept.

Scopul evenimentului este de a facilita accesul absolvenților liceelor din raioanele Strășeni și Nisporeni prin oferirea posibilității de a se informa despre profesiile juridice solicitate pe piața muncii, precum și despre activitatea Facultății de Drept.

De activitatea respectivă a fost responsabil Departamentul Drept Procedural, cu implicarea Doamnei Gavrilenco Natalia- asistent universitar, doctorandă a Școlii Doctorale Științe Juridice, USM.

Published luni, 15 mai 2023

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved