Facultatea de Drept a USM aduce felicitări Domnului Ion Cojocari, care în această vară și-a apărat teza de doctor cu tema „Analiza juridico-penală a organizării migrației ilegale” la Departamentul Drept Penal. Domnul Ion Cojocari a fost selectat să beneficieze de o bursă de excelență la prestigioasa Universitatea din California, Berkeley School of Law, unde a fost admis în calitate de student la programul de masterat în drept.
Este o realizare extraordinară pentru domnul Ion Cojocari prin obținerea acestei burse de excelentă, care acoperă în întregime cheltuielile de studii. Cu un număr extrem de limitat de burse acordate, doar două persoane reușesc să beneficieze de această distincție deosebită anual. Această selecție atestă calitățile excepționale ale domnului Cojocari în domeniul juridic.
Ion Cojocari, avocat și fost judecător, este recunoscut pentru contribuțiile semnificative aduse comunității juridice din Republica Moldova. Prin această admitere la Universitatea din California, Berkeley School of Law, cu o bursă de excelență, el va avea oportunitatea de a se dezvolta într-un mediu academic internațional de înaltă clasă, interacționând cu profesori și studenți din întreaga lume. Această admitere prestigioasă și acordarea unei burse de excelență demonstrează înaltul nivel al pregătirii academice oferite de facultatea noastră, precum și valoarea și potențialul absolvenților săi.
Felicitări, domnule Ion Cojocari, pentru această realizare de excepție! Vă urăm mult succes în parcursul dumneavoastră academic și profesional și suntem mândri să vă numărăm printre absolvenții noștri distinși.




English
Русский