La data de 28 septembrie 2023, pentru al optulea an consecutiv, cu suportul Facultății de Drept a USM, s-a desfășurat concursul de eseuri pentru acordarea burselor de merit, organizat de maib și Biroul asociat de avocați Gladei și Partenerii.

Comisia de evaluare formată din Serghei Brînza (Decanul Facultății de drept USM), Roger Gladei (Managing Partner BAA Gladei si Partenerii) și Aelita Orhei (Șef Departament Juridic maib) a decis acordarea următoarelor burse de merit:

Bursa Gladei și Partenerii – Conea Valeria (masterand),

Bursa maib – Popa Valeria (student anul III).

Câștigătorii vor beneficia de câte o bursă academică, în mărimea taxei de studii pentru anul academic 2023-2024.

Membrii Comisiei și câștigătorii au remarcat:

Aelita Orhei: M-am bucurat să descopăr în cadrul proiectului tinere talente, cu potențial de a excela și de a impresiona. Ne dorim să atragem în echipa noastră persoane motivate, cu idei inovative, care au cunoștințe temeinice și doresc să le aplice în practică. De aceea, pentru noi este o mândrie că participăm la acest concurs an de an, dar și o plăcere de a iniția un dialog cu viitori colegi maib.

Roger Gladei: Am apreciat atât calitatea eseurilor, cât și prezentările, or arta unui profesionist în drept constă nu doar în a plămădi un conținut bun, dar și în retorică, în capacitatea de a fi expresiv și persuasiv. Ne bucură deopotrivă faptul că majoritatea candidaților sunt participanții recentei Școli de vară Gladei și Partenerii, dar și aceea că bursiera este la primul contact cu biroul nostru, deci, vorba maestrului, talentul nu are zile de odihnă.

Acest concurs a reprezentat un catalizator optim întru formarea și fortificarea cunoștințelor în domeniul dreptului. Acest concurs este unul inedit, care vine să susțină și să încurajeze tinerele talente să-și valorifice potențialul și să dezvolte în ei un spirit de concurență loială și constructivă,  a menționat Serghei Brînza, doctor habilitat în drept, profesor universitar.

Valeria Conea: Este absolut salutară munca organizatorilor concursului. A fost una dintre cele mai memorabile experiențe pe care le-am trăit în ultimul timp. În special, mulțumesc BAA Gladei și Partenerii pentru sprijinul oferit prin acordarea bursei academice. Invit studenții studioși să participe în viitor.

Valeria Popa: Participarea la acest concurs a fost împrejurarea fericită în care dacă câștigi, ești premiat, iar dacă pierzi, rămâi mai înțelept oricum. Mulțumesc mult MAIB și BAA Gladei și Partenerii pentru această experiență din care am avut multe de învățat. Îndemn studenții să îndrăznească să participe la următoarele ediții – o să rămâneți foarte plăcut surprinși!

Published duminică, 1 octombrie 2023

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved