Centrul Interuniversitar de Drept Medical din cadrul Universității de Stat din Moldova și Catedra de Medicină Legală din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în parteneriat cu Compania Națională de Asigurări în Medicină și Centrul de Medicină Legală au organizat și desfășurat, la 14 decembrie 2023, în cadrul Proiectului de cercetare „Protecția consolidată a drepturilor pacientului în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală„, Conferința științifică națională cu participare internațională „Dimensiuni private și publice în Drept Medical”. Conferința în cauză a fost înregistrată de către ANACEC în calitate de eveniment științific, fiind prima manifestare academică din Republica Moldova, consacrată integral abordării raporturilor juridice în domeniul ocrotirii sănătății, importanța reglementărilor legale în materie constituind temei pentru organizarea și desfășurarea întrunirii științifice în cauză, menite să abordeze cele mai diverse aspecte din domeniu. Aceasta s-a adresat, ca și grupuri-țintă, mediului academic, autorităților publice, societății civile, publicului larg interesat și a venit cu un moment de reflecție profesionistă și profundă asupra dimensiunilor dreptului medical, abordate din diverse perspective.
Conferința s-a desfășurat în format hibrid, participanții din Republica Moldova fiind prezenți în sala de conferințe, iar conexiunea on-line a fost accesibilă persoanelor de peste hotarele țării care, din varia motive, nu au avut posibilitatea de a fi prezenți fizic la lucrările Conferinței, comunicările fiind prezentate în limba română sau în limba engleză. La deschiderea conferinței, moment moderat de către Nicolae SADOVEI, dr. hab., conf. univ., Director al Centrului Interuniversitar de Drept Medical, au venit cu un scurt mesaj de salut doamna Otilia DANDARA, dr. hab., prof. univ., Prim-prorector, USM; Marcel ABRAȘ, dr., conf. univ., Prorector, USMF „Nicolae Testemițanu”; Doina-Maria ROTARU, Director general adjunct al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină; Stela BOTNARU, dr., conf. univ., Prodecanul Facultății de Drept, USM; Sergiu BĂIEȘU, dr., prof. univ., Șeful Departamentului Drept Privat din cadrul Facultății de Drept, USM.
Comunicările, care au fost propuse de către participanții înscriși la Confeință pentru prezentate, au fost analizate și acceptate de către Consiliul Științific al Conferinței, din componența căruia au făcut parte dr. hab., conf. univ. Nicolae SADOVEI, Directorul Centrului Interuniversitar de Drept Medical, USM; dr. hab., conf. univ. Andrei PĂDURE, Șeful Catedrei de Medicină Legală, USMF „Nicolae Testemițanu”; dr., conf. univ. Aliona CHISARI-RURAK, Director de proiect în cadrul Centrului Interuniversitar de Drept Medical, USM; dr., lect. univ., av. Ionuț VIDA-SIMITI, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România.
Conferința s-a desfășurat în cadrul a două sesiuni plenare, care au fost moderate de către dna Aliona CHISARI-RURAK, Universitatea de Stat din Moldova și, respectiv, dl Andrei PĂDURE, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În cadrul sesiuilor conferinței au fost prezentate în jur de douăzeci de comunicări științifice, de către participanții înscriși la Conferință, aceștia fiind din Republica Moldova, România și Ucraina, reprezentând un segment mixt de profesioniști în domeniu, format nu doar din specialiști cu studii juridice, dar și cu studii medicale și farmaceutice. În total, la lucrările conferinței au participat peste 70 de persoane (cu comunicări științifice, cât și fără comunicări științifice (audienți)), dintre care în jur de 15 persoane au participat în format on-line. În cadrul counicărilor prezentate a fost abordat un segment divers de subiecte de interes atât științific, cât și praxiologic, cuprinzând un areal divers, cum ar fi istoricul parcursului regulatoriu, didactic și științific al dreptului medical în Republica Moldova; importanța dreptului medical în procesul de formare profesională a medicilor; aspecte epistemologice ale actului juridic versus actul medical; efectele juridice ale consimțământului informat; cultura siguranței în instituțiile medicale; obligația de confidențialitate a personalului medical și a furnizorului de servicii medicale; diverse aspecte legate de actele de malpraxis medical – tendințele tragerii la răspundere juridică a personalului medical după date medico-legale, răspunderea pentru malpraxis în serviciul medical militar, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei în cauzele de malpraxis medical, importanța înscrisurilor medicale în litigiile de malpraxis medical, repararea prejudiciului moral și biologic în contextul malpraxisului medical, expertizarea erorilor medicale, etc. De asemenea, cei prezenți au audiat comunicări interesante și utile praxiologic privind diverse aspecte juridice complexe ale sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală, efectele realizării praxiologice ale dreptului la AsOAM, cât și a obligației de a fi asigurat în cadrul sistemului respectiv, reglementarea juridică a maternității de substituție gestațională, particularitățile statutului juridic al cadrelor științifico-didactice din instituțiile de învățământ medical, etc.
În concluzie, este necesar de a menționa valoarea atât epistemologică, cât și cea praxiologică a dreptului medical, în calitate de ramură relativ nouă și complexă pentru sistemul dreptului din Republica Moldova, care a fost demonstrată prin interesul foarte mare ale diverșilor profesioniști, prezenți la Conferința științifică națională cu participare internațională „Dimensiuni private și publice în Drept Medical”.



English
Русский