Un grup de studenți ai Facultății de Drept au plecat într-o vizită de studiu la București, România, în perioada 18-20 februarie.
Studenții au avut deosebita oportunitate de a învăța și, totodată, de a-și consolida cunoștințele privind rolul României în parcursul european al Republicii Moldova. În prima zi, studenții au vizitat Palatul Parlamentului, participând, de asemenea, la o masă rotundă organizată în cadrul Camerei Deputaților de un grup de deputați. A fost o discuție fructuoasă, unde studenții și-au manifestat dorința de a afla parcursul european al României și ce sfaturi oferă politicienii pentru facilitarea procesului de integrare al RM.
Iar spre finalul zilei, au asistat la o sesiune de lucru la Parlamentul României, unde au putut observa direct procesul legislativ și modul în care este petrecut într-o democrație europeană consolidată.
Ziua a 2-a a fost dedicată vizitei la Ambasada Moldovei din România, studenții, plini de entuziasm, s-au angajat în discuții cu Excelența Sa Ambasadorul Victor Chirilă, privind rolul tinerilor în consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și România în contextul crizei regionale. Ambasadorul le-a comunicat studenților despre acțiunile Misiunii Diplomatice la București întru consolidarea excelentelor relații cu România, a încurajat activitatea studenților și le-a oferit sfaturi pe care studenții, cu siguranță, le vor aplica în viitor.
Această vizită de studiu a fost un pas important în înțelegerea mai profundă a relațiilor interstatale și a dinamicii geopolitice, pentru care studenții sunt profund recunoscători și dornici de a transforma aceste vizite de studiu într-o tradiție a Universității de Stat din Moldova!



English
Русский