La USM, martie a fost despre colaborări instituționale, formări de competențe și sinergii valorice de perspectivă. La data de 21 martie, la Facultatea de Drept a USM, a avut loc Conferința „Formarea competențelor de cercetare, scriere și argumentare juridică la facultățile de drept”.
Evenimentul a fost organizat în câteva sesiuni, dedicate fortificării capacităților instituționale de formare a unor juriști rezilienți și competitivi pe piața muncii, în termeni de calitate a argumentelor formulate în produsele de scriere juridică.
Sesiunea privind „Implementarea cursului de cercetare, scriere și argumentare juridică la facultățile de drept din Republica Moldova” a fost marcată de discursuri ale reprezentanților managementului educațional al USM.
Sesiunea dedicată „Sinergiilor instituționale în cunoașterea și aplicarea metodologiilor de scriere și argumentare juridică” a reunit actori-cheie din mediul profesional juridic: reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Consiliului Superior al Procurorilor, ai Ministerului Justiției, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Curții Supreme de Justiție, ai Institutului Național al Justiției, ai Uniunii Avocaților din Republica Moldova, precum și judecători, procurori și avocați. La eveniment au participat și reprezentanți ai Ambasadei S.U.A. în Republica Moldova.
Cea de-a treia sesiune, „Experiențe de bune practici de formare a competențelor de cercetare, scriere și argumentare juridică”, a deschis oportunități de discuții multidimensionale, abordând metodologii de predare a cursului, dificultăți întâlnite în procesul de predare-învățare-evaluare și pași de urmat în perspectivă. Discuțiile au fost axate pe experiențele profesorilor care predau acest curs la universități din Statele Unite ale Americii și la universitățile din țară: Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo din Bălți”, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea „B. P. Hașdeu” din Cahul. De asemenea, aprecieri și propuneri au parvenit și de la studenți care au selectat această disciplină practică în parcursul lor academic.
Sesiunea a patra a fost axată pe evaluarea și dezvoltarea suportului acordat mediului universitar în predarea cursului de cercetare, scriere și argumentare juridică din partea mediului profesional național și a promotorului acestui proiect, National Center for State Courts.
Evenimentul a fundamentat o platformă de discuții interinstituționale și profesionale, cu un ecou puternic în mediul academic și profesional juridic și în sectorul asociativ. De asemenea, a inspirat crearea și consolidarea unor sinergii interinstituționale de perspectivă, în vederea pașilor de urmat, în scopul fortificării procesului de formare de competențe de cercetare, scriere și argumentare la facultățile de drept ale universităților din Republica Moldova.



pentru mai multe fotografii, accesați: Pagina de Facebook a Facultății de Drept.


English
Русский