La data de 2 aprilie 2024, un grup de studenți din anul I, Facultatea de Drept, a Universității de Stat din Moldova, sub îndrumarea dnei Svetlana Slusarenco, doctor în drept,  conferențiar universitar la Departamentul Drept Public, au  realizat o  vizită de informare la Președinția Republicii Moldova.

În cadrul acestei vizite, studenții au fost ghidați de dna Jana Ciolpan – consultantă în Aparatul Președintelui, care a relatat despre trecutul istoric al edificiului Președinției Republicii Moldova. Dumneaei a facut o incursiune imaginară în istoria instituției prezidențiale, debutând cu instituirea funcției de Președinte al Republicii Moldova la data de 3 septembrie 1990 și până în prezent. Clădirea care găzduiește astăzi Președinția Republicii Moldova fost construită între anii 1984–1987, avându-i ca autori pe arhitecții Iuri Tumanean, A. Zalțman și V. Iavorski.

Cu referire la structura Aparatului Președintelui Republicii Moldova, informații relevante a prezențat domnul Gheorghe Guțu – șeful Direcției Juridice, absolvent al Facultății de Drept, USM, menționând atribuțiile de bază a Aparatului Președintelui Republicii Moldova, și anume: consilierea Preşedintelui Republicii Moldova şi pregăteşte materialele privind diferite aspecte ale dezvoltării ţării; elaborarea, avizarea, definitivarea şi prezentarea spre semnare a proiectelor de decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova; asigurarea reprezentării Preşedintelui Republicii Moldova în raporturile cu alte autorităţi publice, cu mass-media, cu publicul, precum şi în înstanţele judecătoreşti;

Dl Guțu Gheorghe, de asemenea, a informat studenții despre atribuțiile Direcții Juridice, cu referire la consultanța și asistența juridică a instituției prezidențiale.

Vizita de informare s-a dovedit a fi o ocazie specială pentru studenții anului I, de a afla mai multe despre rolul Președintelui în stat, trecutul istoric, procesele decizionale, politica internă și externă a Republicii Moldova.

Studenții au rămas impresionați de arhitectura și interiorul acestui edificiu,  vizitând sala, unde a fost semnată Declarația de Independență a Republicii Moldova, Biblioteca prezidențială, precum și sala unde sunt conferite distincții de stat.

Studenții Facultății de Drept, USM, încurajează vizitele de informare, considerându-le importante în valorificarea și îmbunătățirea arsenalului de cunoștințe al tinerii generații de juriști.

Published miercuri, 3 aprilie 2024

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved