Lecție publică – Coordonarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, prezentată de Dna Rodica Crudu, dr.în științe economice, conf. univ., Secretar de Stat pentru Integrare Europeană, Guvernul Republicii Moldova.

În contextul evenimentelor dedicate “Zilei Europei”, organizate în cadrul Departamentului de Drept Internațional și European, Facultatea de Drept, USM Republica Moldova, la data de 19 aprilie 2024, a fost organizată pentru studenții anului II, o lecție publică, cu genericul Coordonarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La acest eveniment, Dna Rodica Crudu a oferit o analiză aprofundată a parcursului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Această analiză ar avea rolul de a evidenția atât progresele realizate, cât și provocările rămase, oferind o perspectivă asupra ceea ce mai trebuie făcut pentru a atinge obiectivul final al aderării la UE.

Procesul de aderare la Uniunea Europeană este complex și necesită un angajament ferm din partea Republicii Moldova pentru alinierea legislației, normelor și reglementărilor naționale ale Republicii Moldova la acquis-ul Uniunii Europene. Acesta implică analiza necesității reformelor instituționale pentru îndeplinirea criteriilor de guvernanță și democrație stabilite de UE, inclusiv asigurarea independenței sistemului judiciar și combaterea corupției. De asemenea, este  esențială evaluarea respectării standardelor UE privind drepturile omului și protecția minorităților, și adoptarea normelor UE în domenii variate, cum ar fi mediu, energia, politica externă și de securitate.

Prezentarea a captat într-un mod semnificativ atenția studenților, generând un val de întrebări și o discuție implicată din partea audienței.

 

Published vineri, 19 aprilie 2024

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved