Urmare a prestației excelente a echipei Filierei Francofone a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova în cadrul Concursului de drept internațional ”Charles Rousseau”, ediția 2024, care s-a desfășurat la Universitatea Liberă din Bruxelles, Belgia, în perioada 6-12 mai, Facultatea de Drept a USM a devenit membră cu drepturi depline în cadrul Rețelei Francofone de Drept Internațional (RFDI). 

În marja evenimentului, la 10 mai 2024,  Domnul Aurel Băieșu, doctor habilitat în drept, profesor universitar, a reprezentat Facultatea de Drept, USM la Adunarea Generală a RFDI. În cadrul reuniunii, a fost aprobat raportul de activitate a rețelei în perioada care s-a scurs după ediția precedentă a concursului ”Charles Rousseau”, au fost trasate direcțiile de activitate pentru perioada următoare și s-au discutat problemele curente ale Asociației.

Rețeaua Francofonă de Drept Internațional este o Asociație non-guvernamentală internațională, deschisă participării tuturor celor care doresc să conlucreze în urmărirea obiectivelor sale, la apariția elitelor juridice și științifice de limbă franceză și la promovarea întâlnirilor internaționale la nivel înalt.

Rețeaua Francofonă de Drept Internațional își propune să promoveze studiul și cercetarea de limbă franceză în dreptul internațional, în special, prin organizarea Concursului Charles-Rousseau, precum și a întâlnirilor și conferințelor științifice internaționale;  colaborează cu multe alte instituții atașate lumii academice și Francofoniei.

Aderarea Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova la Rețeaua Francofonă de Drept Internațional reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea procesului educațional performant la Universitatea de Stat din Moldova, în extinderea și amplificarea cadrului de cooperare internațională. Această realizare va contribui la evoluția semnificativă a procesului de studii și de cercetare științifică pentru studenți și cadrele didactice, în corespundere cu cele mai înalte standarde europene, oferind astfel numeroase oportunități de participare le diverse conferințe internaționale, concursuri și ateliere practice.

Calitatea de membru la această prestigioasă organizație internațională constituie un pas important în diversificarea și consolidarea pe plan internațional a relațiilor între studenți, universități și organizații internaționale pentru promovarea valorilor comune europene.

             

Published miercuri, 15 mai 2024

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved