VASCAN Olivia, studentă în anul II la Facultatea de Drept USM, Filieră Francofonă, se regăsește printre cei 8 câștigători ai concursului „Prix du Lauréat francophone”, organizat de Biroul Național AUF Moldova la cea de-a treia ediție.
Acest concurs este destinat studenților de la filierele francofone și de la departamentele de limbă franceză ale universităților membre AUF din Republica Moldova și are ca scop răsplătirea eforturilor celor mai activi, asertivi și implicați tineri francofoni și stimularea astfel motivației studenților moldoveni de a urmări educația în limba franceză.
Candidații la concurs au fost selectați pe baza mai multor criterii importante: realizare academică, nivelul de aptitudini al limbii franceze, implicarea în activități academice și extracurriculare organizate de AUF la nivel național, regional și internațional.
Premiul constă într-un sejur de o săptămână în orașul Lyon.
„Pentru acest premiu le sunt recunoscătoare Biroului Național AUF Moldova și responsabilei de Filiera Francofonă Drept, Doamnei Vitalina Bahneanu, doctor, conferențiar universitar. Să-mi urmez studiile în limba franceză mi-a permis să-mi valorific potențialul la maxim și să beneficiez de oportunități unice”.
Published miercuri, 17 iulie 2024

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved