În perioada 18-24 noiembrie, în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova se va desfășura cea de-a XIX-a ediție a proiectului „AUTOSTRADA DE DREPT”, organizat de către Asociația Studenților în Drept a Facultății de Drept, USM.
„Autostrada de Drept” reprezintă un important proiect educațional care reunește studenți din cele mai prestigioase centre universitare din România – București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași – și din Republica Moldova, promovând un schimb de cunoștințe, experiențe și tradiții academice între cele două regiuni. Prin intermediul acestui proiect, studenții au oportunitatea de a explora diferite metodologii de predare, stiluri educaționale și de a înțelege în profunzime cultura juridică din ambele țări.
La data de 19 noiembrie 2024, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a avut loc deschiderea oficială a proiectului, la care au fost prezenți reprezentanții administrației universitare, conducerea facultății, mediul academic și unitatea studențească. Evenimentul a fost onorat de prezența rectorului USM, dr., prof. univ. Igor Sarov, a decanului Facultății de Drept, dr. hab., prof. univ. Sergei Brînza, prodecanii, studenții Facultății de Drept a USM.
Rectorul Universității de Stat din Moldova a inaugurat evenimentul, subliniind importanța acestui proiect în consolidarea relațiilor academice interuniversitare și în dezvoltarea profesională și personală a tinerelor generații de juriști. De asemenea, domnul rector a evidențiat impactul mobilității academice asupra formării competențelor transversale, esențiale pentru succesul în carierele juridice.
Cu un mesaj de salut, decanul Facultății de Drept a exprimat aprecierea sa continuă față de inițiativele și dedicarea constantă a studenților în cadrul proiectelor și activităților academice. Domnia sa a menționat rolul esențial al Asociației Studenților în Drept în crearea și promovarea diverselor proiecte, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestora. „Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova rămâne ferm angajată în sprijinirea acestor inițiative și încurajează studenții să valorifice pe deplin resursele educaționale oferite, îndemnându-i totodată să participe activ în programele extracurriculare”.
Prodecanii Facultății de Drept a USM, magistru Doina Cuciurca, dr., conf. univ. Stela Botnaru, magistru Cristina Popovici, dr., conf. univ. Oleg Pantea au salutat studenții din România prezenți la eveniment, urându-le succese și performanță în misiunea deloc ușoară de învățare și, ulterior de aplicare practică în profesii juridice.
Discursurile și prezentările susținute au subliniat importanța colaborării interuniversitare și a schimburilor culturale în formarea noilor profesioniști din domeniul dreptului.
Profesorii de drept Sergiu Băieșu și Elena Belei au încurajat oaspeții, pe lângă orele de studiu la care vor fi prezenți, să exploareze locuri frumoase din Republica Moldova, obiective turistice, unde vor descoperi iastoria și cultura țării noastre.
Facultatea de Drept a USM își exprimă recunoștința față de Asociația Studenților în Drept, toți cei care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestui eveniment de succes și reiterează angajamentul său ferm de a continua și consolida colaborările academice internaționale. Proiectul „Autostrada de Drept” este un exemplu clar al determinării noastre de a promova excelența academică și de a stimula schimbul de idei și perspective între comunitățile academice din România și Republica Moldova.




English
Русский