Drepturi egale, incluziune și respect reciproc – acestea sunt principiile fundamentale care stau la baza unei societăți echitabile și corecte pentru toți, indiferent de condițiile sau limitările fiecăruia.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată anual, la data de 03 decembrie, am reușit și anul acesta să fim gazda unui eveniment inedit – Expoziția cu vânzare, în scop caritabil, ediția a IV -a.

O comunitate de oameni deschiși la suflet și în acțiuni, din diferite domenii – cadre didactice, avocați, studenți, angajați ai primăriei municipiului Chișinău, ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale,  ai Ministerului Apărării, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,  oaspeți din România și multă lume de bună credință, au reușit să descopere împreună poveștile și creațiile unice ale participanților la expoziție.

Prin implicarea activă a asociației obștești a persoanelor cu dizabilități  „TAUR”, precum și a mai multor asociații obștești care promovează și apără drepturile și interesele persoanelor cu dizabilități, cu suportul administrației Facultății de Drept, astăzi, 6 decembrie, Facultatea de Drept s-a transformat într-un spațiu al interacțiunii, al comunicării autentice și al aprecierii reciproce.

Pe lângă expoziția propriu-zisă, ca de fiecare dată, am dat start sărbătorilor de iarnă, dar nu înainte de a scoate în evidență scopul evenimentului, menționând reușitele, dar și provocările pe care le au zi de zi persoanele cu dizabilități.

Cu un cuvânt de salut a venit Prorectorul pe activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova – Otilia DANDARA, dr. hab., prof. universitar,  care a menționat că apreciază consecvența Facultății de Drept în a organiza astfel de evenimente, despre importanța implicării persoanelor cu dizabilități în viața publică, reafirmând despre necesitatea asigurării unui mediu deschis de instruire cu respectarea drepturilor fundamentale.

Doamna Angela CUTAȘEVICI, viceprimar al municipiului Chișinău, a menționat cât de important este ca astfel de evenimente să fie organizate, reiterând deschiderea spre a  sprijini persoanele cu dizabilități, precum și despre necesitatea dezvoltării și în continuare a serviciilor, pentru a asigura incluziunea și a da u răspuns prompt la necesitățile persoanelor cu dizabilități.

Doamna Doina CAZACU –dr., conf. univ., a mulțumit tuturor pentru implicare și pentru faptul că au dat curs inițiativei, a remarcat importanța unor astfel de evenimente, care deopotrivă adună tot mai mulți participanți în fiecare an, reiterând provocările cu care se confruntă, lipsa de accesibilitate, precum și dreptul la instruire a fiecărei persoane, prin adaptarea rezonabilă și pregătirea unor oferte educaționale incluzive.

Tot astăzi, 6 decembrie, a fost inaugurat Bradul de Crăciun, astfel fiind dat  startul sărbătorilor de iarnă – perioadă în care credem într-o lume mai bună pentru fiecare dintre noi.

Atmosfera de sărbătoare, care s-a creat a fost una deosebită, datorită implicării și eforturilor considerabile ale Doamnei Stela BOTNARU, doctor, conferențiar universitar, prodecan a Facultății de Drept. De 4 ani, Doamna Stela BOTNARU îndrumă și ghidează întregul eveniment, ce îmbină magia Crăciunului cu valorile de incluziune, empatie și respect pentru demnitatea umană, rămânând un exemplu de unitate și responsabilitate socială.

Aducem sincere mulțumiri ansamblului etnofolcloric ,,Crenguța de Iederă” și Doamnei Maria ILIUȚ, pentru recitalul deosebit, atmosfera de basm în care ne-am teleportat și pentru toată susținerea acordată.

Evenimentul a adus o înțelegere mai profundă a provocărilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, dar și a resurselor lor incredibile de reziliență și creativitate.

Mesajele emoționante și pline de recunoștință din partea participantelor – Doamna Olga Berdeu și  Doamna Tatiana Berezdic,  în adresa organizatorilor și gazdei – Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, ne fac să credem că astfel de evenimente sunt binevenite și ne motivează să continuăm în același spirit.

Aducem sincere mulțumiri tuturor pentru receptivitate, implicare, pentru posibilitatea de a crea această comunitate, pentru susținerea financiară în vederea organizării frumosului eveniment și ne dorim ca fiecare dintre noi să trăiască într-o lume fără prejudecăți, într-o lume mai bună, mai deschisă spre noi oportunități, în pace și cu sănătate.

Facultatea de Drept USM în calitate de organizator și gazdă a evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități-Expoziția cu vânzare, în scop caritabil, ediția a IV -a și inaugurării Pomului de Crăciun, adresează sincere mulțumiri absolventului facultății noastre, Domnului NGUYEN SI TRUNQ KY, datorită generozității și susținerii financiare a căruia a fost posibilă realizarea obiectivelor noastre, precum și faptul că am reușit să oferim o zi memorabilă pentru persoanele cu dizabilități și să creăm o atmosferă festivă de sărbătoare pentru întreaga comunitate. Evenimentul a demonstrat încă o dată puterea solidarității și importanța incluziunii sociale.

Vă așteptăm să ne revedem la anul, cu multă sănătate și împliniri!

Pentru mai multe fotografii, accesați pagina oficială de Facebook a Facultății de Drept a USM.

Published duminică, 8 decembrie 2024

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved