Lansare de carte la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova: „Ruperea Blestemului” de Cătălin Rânco Pițu
La Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a avut loc astăzi un eveniment deosebit – . Cartea, ce tratează Revoluția Română din decembrie 1989, a fost primită cu un interes deosebit de către participanți și comunitatea academică.
În cadrul evenimentului, au luat cuvântul personalități marcante, care au abordat atât subiectul lucrării, cât și importanța revoluției în contextul istoric și juridic:
• Sergiu Băieșu, Decanul Facultății de Drept a USM, professor universitar, doctor, care a subliniat semnificația unei astfel de lucrări pentru înțelegerea aprofundată a evenimentelor din 1989 și pentru educația tinerelor generații.
• Prof. univ., dr. Augustin Lazăr, ex. Procuror General al României, care a vorbit despre impactul Revoluției asupra justiției din România și despre necesitatea de a înțelege corect evenimentele din acea perioadă.
• General (rez.), dr. Gheorghe Cosneanu, magistrat militar și ex procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare, care a adus în discuție perspectivele revoluției din punctul de vedere al sistemului militar.
• Lect. univ., dr. Decebal Manole Bogdan, care a evidențiat importanța acestei lucrări pentru cercetările științifice și pentru educația juridică în contextul istoric al României post-revoluționare.
Cartea „Ruperea Blestemului” oferă o abordare critică și detaliată a revoluției din 1989, subliniind aspectele mai puțin cunoscute și oferind noi perspective asupra schimbărilor profunde care au avut loc în România.
Evenimentul a fost o ocazie pentru discuții valoroase și un moment de reflecție asupra unui moment crucial din istoria recentă a țării.
Facultatea de Drept a USM rămâne un susținător activ al cercetării și educației de calitate, continuând să contribuie la dezvoltarea științifică și profesională în domeniul dreptului.









English
Русский