ANUNȚ

Depunerea dosarelor pentru Bursa Socială (Master, studii cu frecvență la zi)

Studenții de la ciclul II – Master, învățământ cu frecvență la zi, pot depune dosarele pentru obținerea bursei sociale.

Cine poate beneficia de bursă socială?

Pot solicita bursa socială studenții care fac parte din următoarele categorii:
a) persoane rămase fără ocrotire părintească;
b) persoane din familii monoparentale;
c) persoane cu grad de dizabilitate sever sau accentuat;
d) persoane cu părinte/părinți cu grad de dizabilitate sau pensionari;
e) persoane din familii cu trei și mai mulți copii aflați la întreținere;
f) persoane care au la întreținere copil/copii;
g) persoane ai părinți au participat la acțiunile militare (Republica Moldova, Afganistan, Irak), la lichidarea consecințelor de la Cernobîl etc.;
h) persoane din familii socialmente vulnerabile, în funcție de venitul mediu lunar pe membru de familie, stabilitate sub minimul de existență de către Biroul Național de Statistică.

Notă: Dosarul trebuie să conțină cererea (formă liberă), copia buletinului de identitate și actele confirmative în ceea ce privește categoriile pentru care se solicită bursa socială.

Persoană responsabilă:
Valentina Grosu, Specialist superior
E-mail: valentina.grosu@usm.md

Dosarele se vor depune în perioada: 22.09.2025 – 26.09.2025 la Decanat, între orele 17.00-19.00

Published marți, 23 septembrie 2025

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved