În perioada 18–22 septembrie 2025 s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a conferinței științifice internaționale „Patrimoniul cultural de ieri – implicații în dezvoltarea societății de mâine”.
Facultatea de Drept a USM a găzduit o secțiune distinctă, „Tradiții și evoluție în știința juridică națională”, dedicată discuțiilor asupra unor subiecte-cheie privind direcțiile de dezvoltare a dreptului din perspectivă istorico-juridică și tendințele actuale în contextul reformării justiției. Secțiunea a fost moderată de Dr. hab. Rodica CIOBANU și Dr. Rodica NICHITA și a reunit cercetători și practicieni în domeniul juridic, cadre didactice și studenți din Republica Moldova, România, Ucraina.
Prezentările au abordat teme de actualitate pentru comunitatea profesională, precum: reforma justiției naționale între tradiție, patrimoniu intelectual și noile paradigme europene, digitalizarea proceselor juridice, impactul migrației asupra cursului de dezvoltare socială și a configurației sistemului normativ național, modele de ordine publică și coeziunea profesională în justiție, tradiția juridică între memorie culturală și constucția identității sociale, dileme practice privind indexarea pensiei de întreținere în cuantum fix, esența răspunderii disciplinare a magistraților, etc.
Evenimentul s-a desfășurat sub egida Zilelor Europene ale Patrimoniului Cultural, o inițiativă comună a Consiliului Europei și Comisiei Europene, tema ediției din acest an fiind: „Patrimoniu și arhitectură. Ferestre către trecut, uși către viitor”.
Conferința a fost organizată de Academia de Științe a Moldovei, în colaborare cu: Centrul Mitropolitan de Cercetări Științifice TABOR (Iași, România), Institutul de Etnologie al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei (Lviv), Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare (Buzău, România), Universitatea Liberă din Berlin (Germania), și numeroase instituții academice și administrative din Republica Moldova și România.