În contextul celebrării Zilei Mondiale a Concurenței, la data de 8 decembrie, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Consiliul Concurenței al Republicii Moldova și cu sprijinul proiectului Twinning, a organizat o masă rotundă dedicată aplicării legislației concurenței în Uniunea Europeană.
La deschiderea evenimentului, Decanul Facultății de Drept, domnul Sergiu Băieșu, doctor în drept, profesor universitar, a subliniat importanța cooperării dintre mediul academic și autoritățile de concurență, precum și rolul fundamental al educației juridice în formarea unei generații de profesioniști capabili să contribuie la funcționarea corectă a piețelor.
Președintele Consiliului Concurenței al Republicii Moldova, domnul Alexei Gherțescu, a subliniat rolul esențial al concurenței pentru buna funcționare a economiei. În discursul său, acesta a evidențiat importanța formării unei noi generații de specialiști în domeniu, declarând că instituția are nevoie de talente tinere, motivate și bine pregătite juridic. Domnul Gherțescu și-a exprimat încrederea, că printre studenții prezenți se află viitori colegi care vor contribui la consolidarea practicii concurențiale în Republica Moldova.
Șefa Departamentului Drept Internațional și European, doamna Lilia Gribincea, doctor în drept, conferențiar universitar, a reiterat importanța și actualitatea temei discutate în cadrul mesei rotunde și a mulțumit Președintelui Consiliului Concurenței, pentru inițiativa și contribuția la organizarea evenimentului, invitând trei experți internaționali, personalități notorii în domeniul concurenței: domnul Cosmin Belacurencu, membru al Plenului Consiliului Concurenței din România, doamna Irma Urmonaitė, vicepreședintă a Consiliului Concurenței din Lituania și domnul Daniel Mańkowski, vicepreședinte al Oficiului pentru Concurență și Protecția Consumatorilor din Polonia.
Evenimentul a reunit studenți de la Facultatea de Drept a USM, interesați de modul în care autoritățile europene investighează și sancționează practicile anticoncurențiale.
În cadrul evenimentului, cei trei experți internaționali au prezentat și analizat cazuri relevante din practica aplicării prevederilor articolelor 101 și 102 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Prezentările au vizat investigațiile desfășurate de autoritățile naționale de concurență în diferite domenii și sectoare. Vorbitorii au explicat modul în care sunt analizate acordurile anticoncurențiale și abuzurile de poziție dominantă, evidențiind criteriile esențiale care determină dacă un comportament reprezintă sau nu o încălcare a regulilor de concurență. Expertiza acestora a scos în evidență importanța evaluării probelor economice și juridice, inclusiv analiza structurii pieței, a poziției întreprinderilor implicate, a efectelor potențiale asupra consumatorilor și a existenței unor justificări obiective. În special, domnul Cosmin Belacurencu, doamna Irma Urmonaitė și domnul Daniel Mańkowski au menționat provocările întâlnite în delimitarea comportamentelor unilaterale legitime de cele care pot constitui abuzuri, precum și dificultatea de a diferenția cooperarea dintre companii de acordurile care restrâng concurența.
Totodată, experții au subliniat că multe investigații sunt declanșate de întrebări-cheie, precum: De ce a fost modificat comportamentul pe piață? Care sunt efectele reale sau potențiale asupra consumatorilor? Există indicii de coordonare între competitori? Astfel de întrebări determină direcția analizei și ajută autoritățile să stabilească dacă există indicii suficiente pentru a continua o investigație.
Studenții au avut ocazia să adreseze întrebări, să discute scenarii ipotetice și să analizeze implicațiile economice și juridice ale fiecărui caz. Dialogul a pus în valoare interesul crescut al tinerilor pentru dreptul concurenței și pentru mecanismele care asigură funcționarea piețelor într-un mod corect și transparent.
Ziua Mondială a Concurenței a fost introdusă în anul 2010, la inițiativa Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) pentru a marca cea de-a 30-a aniversare de la adoptarea de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în anul 1980, a Ansamblului de principii și reguli echitabile convenite la nivel multilateral pentru controlul practicilor comerciale restrictive. Republica Moldova s-a alăturat acestei inițiative, începând cu anul 2016, organizând diverse evenimente interactive și de instruire, cum ar fi lecții publice, seminare cu dezbateri, discuții și exerciții de simulare etc.
Notă: Proiectul de Twinning „Consolidarea capacității instituționale a Consiliului Concurenței de a aplica politica în domeniul concurenței și al ajutoarelor de stat în conformitate cu cele mai bune practici din UE” este finanțat de UE și implementat de România, Lituania și Polonia, pe o durată de 27 luni.




English
Русский