În acord cu prevederile regulamentare instituționale, la 11 iunie 2026 la Facultatea de Drept s-a desfășurat Conferința de totalizare a stagiilor de practică.

La eveniment au participat reprezentanţi ai mediului academic, reprezentanți ai pieței muncii, conducătorii stagiilor de practică de la Departamentele academice ale facultății, studenți și masteranzi.

Dl BĂIEȘU Sergiu, dr. prof. univ., Decanul Facultății de Drept, USM a salutat organizarea evenimentului și a vorbit despre importanța realizării stagiilor de practică prevăzute în planurile de învățământ de la Ciclurile I și II.

Conducătorii stagiilor de practică, în discursurile lor s-au referit la evaluarea stagiului de practică în procesul formării inițiale: oportunitățile pentru formarea competențelor profesionale, realitățile instituționale, perspectivele de îmbunătățire.

Ca și subiecte de dezbatere au fost abordate:

  1. integrarea studentului în activitatea instituției-gazdă;
  2. rolul mentorului de practică și a conducătorului de practică;

3.dificultățile întâlnite și soluțiile propuse;

  1. competențele ce trebuie obținute prin intermediul stagiului de practică;
  2. experiențele positive.

La fel, au intevenit cu un șir de propuneri și recomandări pentru eficientizarea

procesului de organizare a stagiilor de practică.

Dna DUMNEANU Ludmila, dr., conf. univ., Președinta Comisiei de Asigurare a Calității de la Facultatea de Drept a relatat despre rezultatele chestionării studenților cu referire la realizarea tuturor tipurilor de stagii de practică.

Dl TELEVCA Oleg, dr., conf. univ., Prodecan al Facultăţii de Drept, care a fost

și moderatorul conferinței s-a referit la noua bază normativ-reglatorie a realizării stagiilor de practică, la oportunitățile, dar și provocările cu care se confruntă studenții, conducătorii și tutorii stagiilor de practică. La acest compartiment s-a expus și Dna CARAUȘ Irina, Consilier stagii de practică şi relaţii cu piaţa muncii, de la Centrul de ghidare în carieră şi relaţii cu piaţa muncii al USM, care a explicat mai multe aspecte problematice ce pot apărea la implementarea Regulamentului cu privire la organizarea stagiilor de practică la Ciclul I, Studii superioare de licență și la Ciclul II, Studii superioare de master aprobat de Senatul USM la 28 aprilie 2026.

În aceeași ordine de idei, s-au expus și reprezentanții pieței muncii Dl ȚUȚUC Ivan, DP mun. Chișinău, Dnii GRAUR Gheorghe, VOZIAN Dorin, Procurori în procuratura mun. Chișinău, oficiul Buiucani, Dna DUMBRAVĂ Cristina, avocată, BAA  “Facultatea de Drept” care au apreciat înalt calitatea pregătirii teoretice și practice a absolvenților facultății, dar, în același timp au intervenit cu propuneri constructive de îmbunătățire a procesului de formare de competențe prin intermediul stagiilor de practică.

Studenții și masteranzii prezenți au relatat la rândul lor despre provocările căror au trebuit să facă față atunci când au mers la stagiul de practică.

Conferința de totalizare a stagiilor de practică a finalizat cu concluzii și recomandări care urmează a fi discutate la ședința Consiliului Facultății de Drept pentru a eficientiza realizarea tuturor stagiilor de practică.

Published vineri, 12 iunie 2026

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved