Stimați colegi, dragi profesori,
Cu prilejul Zilei Profesorului, Vă adresez cele mai sincere felicitări, însoțite de întreaga mea apreciere și recunoștință pentru munca pe care o realizați cu profesionalism, responsabilitate și devotament în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Profesia de dascăl universitar este una dintre acele profesii în care rezultatele muncii se măsoară nu doar prin cunoștințele transmise, ci mai ales prin oamenii pe care îi formăm. Fiecare generație de studenți poartă cu sine o parte din experiența, exigența, valorile și modelele pe care le-a întâlnit în sălile de curs.

În domeniul juridic, această responsabilitate capătă o semnificație aparte. Dincolo de norme, instituții și concepte juridice, avem misiunea de a cultiva respectul pentru lege, gândirea critică, integritatea, responsabilitatea și atașamentul față de valorile statului de drept. Prin activitatea Dumneavoastră didactică și științifică, contribuiți nu doar la pregătirea unor buni profesioniști, ci și la formarea celor care, în diferite ipostaze, vor avea responsabilitatea de a înfăptui și apăra dreptatea.
Vă mulțumesc pentru exigență și răbdare, pentru implicare și perseverență, pentru eforturile pe care uneori doar noi, cei din mediul academic, le cunoaștem cu adevărat. Prestigiul Facultății noastre este rezultatul muncii generațiilor de profesori care i-au construit tradiția, dar și al contribuției fiecăruia dintre Dumneavoastră la prezentul și viitorul ei.
Vă doresc să aveți parte de sănătate, inspirație, energie și împliniri profesionale, de respectul colegilor și, mai ales, de recunoștința discipolilor. Să păstrăm împreună spiritul academic, tradițiile și valorile Facultății de Drept și să continuăm să construim o școală juridică puternică, modernă și respectată.

La mulți ani, stimați profesori!
La mulți ani tuturor celor care și-au asumat nobila misiune de a educa și de a forma generații!
Cu deosebită considerație,
Prof. univ., dr. Sergiu Băieșu
Decanul Facultății de Drept
Universitatea de Stat din Moldova

Published luni, 5 octombrie 2026

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved