Oficiul de Studii Juridice Europene din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) a reprezentat cu succes instituția în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Dreptului. Evenimentul a adus în prim-plan cinematografia juridică franceză având drept scop cooperarea academică desfășurată prin programul de dublă diplomă în drept USM – Paris 1 Panthéon-Sorbonne.
Evenimentul a avut loc la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în perioada 27-28 octombrie, unde publicul a asistat la proiecțiile filmelor „Le Procès Goldman” și „Borgo”, urmate de dezbateri tematice: „Le Procès Goldman” (regia Cédric Kahn) a pus accentul pe tensiunea din sala de judecată și pe importanța fundamentală a principiului prezumției de nevinovăție; și „Borgo” (regia Stéphane Demoustier) a adus în discuție dilemele etice profunde ale celor care aplică legea, în contextul presiunilor exercitate de crima organizată. 
Un rol central al sesiunilor de discuții l-au avut studenții anilor I și II ai programului de dublă diplomă USM – Paris 1 Panthéon-Sorbonne. Prin intervenții bine structurate și o exprimare elocventă în limba franceză, aceștia au adus o valoare adăugată discuțiilor.
Dezbaterile au beneficiat de expertiza unor profesori și cadre didactice din cadrul programului de dublă diplomă: Vladimir GROSU – conferențiar universitar, avocat, fost ministru și viceministru al Justiției, ex-Agent Guvernamental al Republicii Moldova la CEDO; și Roman PORUBIN – procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție și președinte al Asociației Procurorilor pentru Ordine și Dreptate.
Organizate anual în luna octombrie la inițiativa Ministerului Francez al Europei și Afacerilor Externe, cu susținerea Ambasadei Franței, Zilele Dreptului mobilizează rețeaua diplomatică franceză din întreaga lume cu scopul de a promova statul de drept și de a face conceptele juridice accesibile tuturor.
Published vineri, 30 octombrie 2026

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved