La data de 21 decembrie 2022, în cadrul Programului de master Drept penal (90 credite) a fost organizată lecția publică cu genericul „Reglementarea răspunderii penale pentru infracțiunile de bancrută în legislația României și a Republicii Moldova”. În cadrul acesteia, alături de dl Vitalie Stati, doctor în drept, profesor universitar, a participat, în calitate de invitat dl Mihai Mareș, doctor în drept, avocat asociat fondator și managing partner al societăţii civile de avocaţi MAREȘ & MAREȘ.

Astfel, au fost abordate o serie de subiecte, și anume:

– rațiunea incriminării faptelor de bancrută;

– analiza comparativă a prevederilor art. 240 și 241 din Codul penal al României și ale art. 252 și 253 din Codul penal al Republicii Moldova;

– controversele normative, doctrinare și jurisprudențiale în materia infracțiunilor de bancrută;

– delimitarea infracțiunilor de bancrută de unele fapte conexe, etc.

La discuții au participat activ masteranzii. Aceștia au manifestat un interes sporit față de subiectele abordate, la finalul prelegerii urmând o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Lecția publică a avut drept scop promovarea schimbului de experiență teoretico-practică ce vizează infracțiunile de bancrută în legislația penală a României și în cea a Republicii Moldova, integrându-se în obiectivele stabilite prin Acordul de parteneriat încheiat între Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova și societatea civilă de avocați MAREȘ & MAREȘ.



Published joi, 22 decembrie 2022

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved