M. Kogălniceau 67
lawfaculty.usm@gmail.com

Blog

Facultatea de Drept

Activități desfășurate în cadrul Departamentului Drept Internațional și European dedicate aniversării a 76 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova

La data de 29 septembrie, studenții-masteranzi ai Programelor de master Drept Internațional și Drepturile Omului, precum și studenții ciclului I  din cadrul Facultății de Drept au participat la Masa Rotundă cu genericul „Diplomația multilaterală ONU: oportunități pentru studii și dezvoltare în carieră”, organizat sub egida Departamentului Drept Internațional și European. Evenimentul a fost moderat de doamna Lilia Gribincea,…
Citește mai mult

Studenta Iulia Rotaru de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova evocă, în materialul ce urmează, primele impresii despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva, Elveția

˵Sunt extrem de recunoscătoare comisiilor de selecție de la Universitatea din Geneva și de la Universitatea de Stat din Moldova pentru faptul că au avut încredere în potențialul meu și mi-au oferit posibilitatea de a participa în mobilitatea academică la UniGe, în cadrul programului de schimb academic interuniversitar. Recunosc că sunt încă în proces de…
Citește mai mult

Susținerea publică a tezei de doctorat cu titlul: „Validitatea tratatelor internaționale ca garant al realizării principiilor și normelor de drept internațional”

AVIZ   Susținerea publică a tezei de doctorat cu titlul: „Validitatea tratatelor internaționale ca garant al realizării principiilor  și normelor de drept internațional“ Școala Doctorală de Științe Juridice a Universității de Stat din Moldova anunță că la data  29 octombrie 2022, ora 15:00, în cadrul Universității de Stat din Moldova (MD – 2009, Republica Moldova,…
Citește mai mult

Susținerea tezei de doctorat cu titlul: „Mijloace de apărare a pârâtului în cadrul procesului civil”

AVIZ Susținerea tezei de doctorat cu titlul: „Mijloace de apărare a pârâtului în cadrul procesului civil”   Școala Doctorală de Științe Juridice a Universității de Stat din Moldova anunță că la data de 31 octombrie 2022, ora 09:00, în cadrul Universității de Stat din Moldova (MD – 2009, Republica Moldova, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu,…
Citește mai mult

Conferința științifică națională cu participare internațională „Tranziţia Republicii Moldova la standarde europene de ordine şi securitate publică”

La 12 octombrie 2022 în cadrul Facultății de Drept a USM s-au desfășurat lucrările Conferinţei ştiinţifice naționale cu participare internaţională: „Tranziţia Republicii Moldova la standardele europene de ordine şi securitate publică”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, în contextul activităților științifice planificate în cadrul proiectului de cercetare „Modernizarea…
Citește mai mult

Ședința solemnă de informare, cu studenții anului I, secția frecvență redusă, ONLINE, la 13 octombrie 2022, ora 14:00,

La 13 octombrie 2022, ora 14:00, VĂ INVITĂM la ședința solemnă de informare, cu studenții anului I, secția frecvență redusă, ONLINE, conform programului care va fi expediat ulterior. Link Zoom https://us04web.zoom.us/j/78595686231?pwd=ZICP8Rc0yTSaeWPGwvdEiPYMlWynjv.1 ID: 785 9568 6231 Key: KG4h7Z

Conferința aniversară ,,30 DE ANI DE LA RELUAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR JURIDIC LA ORADEA” desfășurată la Facultatea de Drept a Universității din Oradea.

În perioada 06-07 octombrie 2022, administrația Facultății  de Drept a Universității de Stat din Moldova a participat la conferința aniversară ,,30 DE ANI DE LA RELUAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR JURIDIC LA ORADEA” desfășurată la Facultatea de Drept a Universității din Oradea. Evenimentul a fost dedicat aniversării a 30 de ani de la reluarea învățământului juridic, fiind…
Citește mai mult

Maib și Biroul de avocați „Gladei și Partenerii” continuă să susțină studenții de la Facultatea de Drept

La 8 octombrie curent, în sala de conferințe a Facultății de Drept a USM s-a desfășurat concursul de eseuri ale studenților, concurenți pentru „Bursa academică „Gladei și Partenerii 2022-2023″, cu tema: „Plafonarea dobânzii în contractele de credit: (cum) împăcăm capra cu varza?”. Studenții Facultății Drept Popa Tudor, Budurin Nicoleta, Stavila Cătălina au fost selectați învingători ai concursului și…
Citește mai mult

Facultatea de Drept a USM a participat la Conferința și lansarea programului „Consolidarea cercetării, scrierii și argumentării juridice în Moldova”

Astăzi, 7 octombrie curent, reprezentanții Facultății de Drept a USM au participat la Conferința de lansare a programului „Consolidarea cercetării, scrierii și argumentării juridice în Moldova”, organizată în cadrul proiectului “Advancing legal reasoning and writing in Moldova, susținut de Departamentul de Stat al SUA. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Muzeul Național de Istorie a Moldovei,…
Citește mai mult

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ INTERNAȚIONALĂ „INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI: ABORDARE SOCIO-CULTURALĂ, NORMATIVĂ ȘI JURISPRUDENȚIALĂ”

În perioada 30 septembrie – 01 octombrie 2022, Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, în colaborare cu Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, cu suportul financiar al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF Moldova) și al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), a organizat Conferința științifică internațională cu…
Citește mai mult